Debut editorial al Mariei Genica Letai la Biblioteca Județeană, cu volumul de poezii ”Zbor în amurg”

În Sala de lectură ”Gheorghe Bulgăr” de la Biblioteca Județeană Satu Mare a fost lansată luni, 9 octombrie cartea de debut a Mariei – Genica Letai. Cartea poartă titlul ”Zbor în amurg” și a apărut la editura sătmăreană Eco Print. Evenimentul editorial a fost organizat în colaborare cu Cenaclul ”Cronograf”. Au participat viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher, directorul adjunct al Bibliotecii Județene, Paula Horotan, președintele Cenaclului literar ”Cronograf”, Loredana Știrbu, preotul Iulian Budău, poeta Dana Criste și profesoara Viorica Cherecheș.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de către directorul adjunct al Bibliotecii Județene, Paula Horotan, care a prezentat-o pe autoarea cărții ca pe o bună și veche prietenă. A remarcat în primul rând curajul ei de a publica volumul de versuri, fapt care este de toată lauda. Paula Horotan a transmis autoarei felicitările întregului colectiv al Bobliotecii Județene Satu Mare. La propunerea regizorului tehnic de la Teatrul de Nord Satu Mare, Dorel Iurcencu, întreaga asistență a păstrat un moment de reculegere în memoria marelui actor sătmărean care a fost Vasile Blaga Paulin. Dorel Iurcencu a citit câteva poeme ale marelui actor, pe care le-a publicat în volumul ”Nechează Timpul”.

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher a mulțumit pentru invitație și a precizat că se cunoaște bine cu autoarea deoarece au fost colege de muncă, la Școala Gimnazială ”Ion Creangă”. Personal a ținut foarte mult să fie alături de ea în aceste momente fericite de debut literar. A promis că va citi negreșit cartea, cu multă plăcere. A considerat că autoarea a adunat în această carte tot ce a văzut și cunoscut frumos în viața ei de până acum.

Președinta Cenaclului ”Cronograf”, Loredana Știrbu s-a declarat plăcut surprinsă că la acest eveniment a participat atât de multă lume. Maria Genica Letai a venit la ședințele cenaclului timidă, dar hotărâtă să își realizeze visul, să-și publice prima carte de poeme. A fost perseverentă cu ideile sale. Volumul are un titlu sugestiv, și cuprinde cinci capitole: ”Primele fâlfâiri”, ”Omagii”, ”De dragoste”, ”Natură-Armonie” și ”Tonuri elegiace”. ”Autoarea atinge subiectele existenței noastre, are poezii sensibile. Este o persoană care se atașează ușor de cei din anturajul ei, Autoarea este apărătoare a poeziei clasice, dar în același timp, cochetează și cu poezia postmodernă”, a spus Loredana Știrbu.

Poeta Dana Criste este cea care a semnat în carte Cuvântul înainte. ”Poeta ne dăruiește icoana unei lumi ai cărei prizonieri devenim încă de la naștere”. Dana Criste vede în poeziile autoarei ”bogăție de emoții, gânduri, stări exprimate plastic-afectiv, poeme de o sensibilitate deosebită, într-un stil clasic. Strecoară și cuvinte din limbajul duhovnicesc, ”doamna fiind o persoană credincioasă și evlavioasă”. Din mai multe poeme rezultă și iubirea de țară a poetei.

Viorica Cherecheș a observat că autoarea în multe poezii ale sale se apropie mult de copii, scrie poeme sensibile, dar și poezii de dragoste foarte reușite. Realizează tablouri frumoase, imagini vii, scrie despre viața trăită.

Din sală au vorbit: poetul și epigramistul Ioan Sălăjanu, care i-a dedicat câteva epigrame, Cornelia Bălan Pop care s-a aplecat asupra poeziilor Mariei Letai de pe poziția unui veritabil critic literar și a recomandat ca autoarea să stăruie mai mult asupra poeziilor pe care le scrie. Volumul ei este dominat de un semntiment de nostalgie, are rime frumoase, elaborate cu multă îndemânare. Cornel Burcea așteaptă cu nerăbdare următorul volum, a apreciat poeziile dedicate mamei. Pentru scriitorul Mihai Sas au fost de remarcat puternicele reflecții pe care poeta le are vizavi de existența cotidiană, ea este ”un călător în existența noastră. Poeziile sunt frumoase, scrise din inimă. Iubirea sinceră, caldă, este o temă prezentă în volumul ei”, a remarcat Mihai Sas. Au mai luat cuvântul multe din colegele autoarei, care au dat citire unor aprecieri pozitive, încurajatoare.

Profesorul Teodor Curpaș, un foarte bun cunoscător al fenomenului cultural din județul nostru, a lăudat Biblioteca Județeană pentru organizarea unor asemenea evenimente de ținută. A remarcat lipsa de la lansare a mai multor oameni din conducerea municipiului și județului. ”Rar ne bagă în seamă autoritățile fiindcă probabil nu le place cultura”. A remarcat numărul mare de oameni de cultură valoroși și faptul că a fost alături de cultură un reprezentant al Bisericii, părintele Iulian Budău. A considerat un fapt pozitiv că profesorii se dedică scrisului.

Având ultima cuvântul, autoarea s-a exprimat poetic despre demersul ei, redactarea poeziilor, prezentarea lor la mai multe ședințe ale cenaclurilor ”Cronograf” și ”Afirmarea”. A mulțumit pentru faptul că atât de multă lume a fost alături de ea. Personal a pus în poeziile sale tot ce a avut mai bun în suflet și a promis că va scrie și de acum înainte poezii în stil clasic. A mulțumit lui Dumnezeu că i-a dat harul și puterea de a-și așterne pe hârtie gândurile.

Lansarea cărții a fost punctată de numeroase reprize muzicale. Au fost interpretate din repertoriu propriu mai multe cântece de către binecunoscuta cantautoare Georgeta Govor, interpreta de muzică populară Angela Munteanu, profesorul Ciprian Chiovari și grupul de elevi de la Școlile Gimnaziale ”Ion Creangă” și ”Lucian Blaga”.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 10, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.