Elevii învață să prevină furturile în cadrul Programului Educațional Loga Dance School

Sâmbătă, 14 octombrie 2017, în cadrul celui mai important eveniment din județ dedicat exclusiv elevilor de gimnaziu, ,,Programul Educațional Loga Dance School”, polițiști și specialiști ai C.P.E.C.A. au fost prezenți în mijlocul celor 150 de elevi, aducând argumente care să susțină ideea că adolescenții se pot distra fără să consume alcool sau droguri.

Programul Educațional Loga Dance School, aflat acum la cea de a 41-a ediție, își propune să le ofere elevilor din ciclul gimnazial un cadru pentru a petrece în siguranță cu cei de vârsta lor, dar și un spațiu educativ, în care să învețe să se protejeze de tentații și de victimizare.

Momentele educative au fost susținute de această dată de doamna subcomisar Hrihorișan Felicia, ofițer coordonator al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și de doamna Câmpan Pușa Beatrix, specialist în prevenire în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare.

Reprezentanta poliției le-a vorbit elevilor despre furturile din buzunare, genți, dar și cele din locuințe, subliniind faptul că orice metodă creativă folosită de hoți are și un antidot comportamental, în general vigilența și atenția sporită fiind suficiente pentru a ne proteja bunurile personale.

Pentru ca mesajul preventiv să poată fi mai bine recepționat elevii au urmărit un scurt film care prezintă 7 modalități utilizate de hoți și comportamentul corect care ne poate proteja de eventualele tentative de furt. Mesajul campaniei Poliției Române ,,Hoții sunt creativi, fii preventiv!”, de prevenire a furturilor din locuințe, a fost diseminat și spre familiile celor prezenți prin materialele informative puse la dispoziția participanților.

Îndemnul spre activități recreative care exclud dependența de substanțe le-a fost transmis celor prezenți de reprezentanta C.P.E.C.A. Mesajul campaniei ,,Pot Altfel” este cel care îi poate defini pe fiecare din elevii de gimnaziu, dovada faptului că se pot distra cu mintea limpede fiind însăși prezența lor în fiecare lună la ,,Programul Educațional Loga Dance School”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 16, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *