Regimul de securitate socială a salariaților se aplică și românilor ce lucrează în Uniunea Europeană

În conformitate cu prevederile art, 22^1 din Legea 76/2002 privind sistemul de protecție socială, persoanele care sunt supuse legislației de asigurări sociale din România, în condițiile prevăzute de reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimului de securitate socială a salariaților, lucrători independenți și membriilor familiilor acestora, care se deplarează in interiorul Uniunii Europene, sau de reglementările europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, având angajator care nu are sediul social ori reprezentanța pe teritoriul României, se pot asigura în sistemul asigurărilor pentru șomaj din România.

Pentru aceaasta, vor încheia un contract de asigurări pentru șomaj, cu agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își au după caz, domiciliul, reședința sau își exercită dreptul la rezidență potrivit legii, în condițiile în care sunt asigurate în sistem public de pensii și în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și nu au statutul de pensionar conform legii.

Venitul lunar la care se pot asigura persoanele și la care se plătește contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cota stabilită de lege, nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și mai mare decât echivalentul a de cinci ori câștigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 26, 2017. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *