Laboratoare noi la Liceul Teologic ”Hám János”, cu sprijinul Guvernului Ungariei

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a participat vineri, 27 octombrie, la inaugurarea laboratoarelor din noul corp de clădire al Liceului Teologic Romano-Catolic ”Ham Janos”.

În deschiderea evenimentului, primarul municipiului Satu Mare a subliniat necesitatea investițiilor care să ducă la îmbunătățirea procesului educațional sătmărean, cât și preocuparea pe care administrația locală o are pentru a se implica în activitățile și evenimentele pe care le organizează unitățile de învățâmânt, implicit elevii sătmăreni.

“Dacă avem copii, dacă avem grijă de ei, dacă avem grădiniţe mai bune, şcoli mai bune, profesori, înseamnă că avem un oraș care are viitor”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Alături de edilul municipiului au mai participat secretarul de stat din cadrul Ministerului Ungar al Resurselor Umane, Miklós Soltész, parlamentari sătmăreni, cât și alte oficialități județene.

Evenimentul a constat într-un moment religios susținut de Episcopul romano-catolic PS Eugen Schönberger, programe artistice pregătite de elevii liceului, cât și de vizitarea celor două corpuri de clădire în care își desfășoară activitatea cei aproape 700 de elevi ai liceului.

Reabilitarea laboratoarelor, cât și dotarea lor a fost realizată din fondurile alocate de Guvernul Ungariei, în colaborare cu Primăria Municipiului Satu Mare. Vă reamintim că tot din fonduri alocate de Guvernul Ungariei a fost reabilitat anul acesta internatul „Sfântul Aloisiu” din municipiul Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 27, 2017. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *