Debut editorial la Biblioteca Județeană Satu Mare: Iris-Adina Morar, „Cu lumea într-o gară”

Biblioteca Județeană Satu Mare și Editura Citadela invită publicul sătmărean la o nouă lansare de carte. De această dată va fi adus în centrul atenției volumul de versuri „Cu lumea într-o gară”, reprezentând debutul editorial al tinerei poete Iris-Adina Morar, sătmăreancă de origine, apărut de curând la Editura Citadela.

Evenimentul se va derula în prezența autoarei, marți, 21 noiembrie, cu începere de la ora 15.00, la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare și va beneficia de prezentarea scriitorilor sătmăreni Ana Vacarciuc, George Vulturescu și Aurel Pop. Momentele poetice vor fi completate cu acordurile muzicii pop-rock, în interpretarea trupei Cantellion. Moderatoarea evenimentului va fi Lacrima Istrăuan, managerul instituției-gazdă.

Volumul cuprinde peste 100 de poezii și este prefațat de prozatorul, poetul și criticul literar Lucian Gruia, care mărturisește că este martorul unui debut „promițător”: „Deși se află la debutul în volum, Iris-Adina Morar scrie o poezie modernă, captivantă, în care eul se manifestă dictatorial. Întreaga poezie este străbătută de personalitatea puternică a autoarei. […] Stilul este limpede, direct, confesiv. Poezia te acaparează prin sinceritate și dezinvoltura cu care își devoalează sentimentele.”

La eveniment sunt invitați să participe reprezentanții administrației publice locale și județene, oameni de cultură, scriitori și jurnaliști, managerii și directorii instituțiilor de cultură, prietenii, colaboratorii, foștii dascăli și colegi ai poetei, precum și publicul sătmărean pasionat de literatură și muzică.

Iris-Adina Morar s-a născut la 19 octombrie 1992 în municipiul Satu Mare. În 2011 a promovat studiile liceale la Colegiul Național „Ioan Slavici”, după care a urmat studiile Facultății de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea fizică medicală.

În 2016 a absolvit primul master în „Biofizică și fizică medicală”, tot la Babeș-Bolyai, urmat de un altul, „Optimizarea explorărilor imagistice, secționale, morfologice și funcționale”, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Facultatea de medicină generală.

În prezent își desfășoară activitatea în cadrul Institutului de Cercetare în Medicină IMOGEN, Cluj-Napoca, ca fizician medical.

În paralel cu activitatea științifică pe tărâmul profesiei, a desfășurat o bogată activitate în calitate de realizator de emisiuni TV. Alături de partenerul său, Ionuț Cătălin Moraru, formează, în 2016, trupa pop-rock „Cantellion”. Anul 2017 le-a adus oportunitatea participării la festivalurile de profil „Baladele Dunarii”din Galați și „Folk’n’Iași”, unde au cucerit prima treaptă a podiumului.

A mai participat la numeroase festivaluri muzicale și literare din țară, obținând numeroase premii (Costinești, Piatra-Neamț, Satu Mare, Cluj-Napoca etc.), a publicat versuri și eseuri în reviste literare locale și din țară.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 16, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.