Legea nr. 164 din iulie 2017 a modificat Legea 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă

Potrivit A.J.O.F.M. Satu Mare, angajatorii care doresc să organizeze activități de ucenicie au îndatorirea să comunice agențiilor pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază își au sediul, respectiv domiciliul, locurile de muncă vacante care pot fi ocupate prin incheierea de contracte de ucenicie.

Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să îi asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale.

Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, fără a putea fi mai mica de: 12 luni in cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2; 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3; 36 de luni în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Ucenicia la locul de muncă se organizează pentru nivelurile de calificare 2, 3 și 4, stabilite conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.918/2013 privind aprobarea Cadrului national al calificărilor, cu modificările ulterioare. Conform noilor modificări, angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinație.

Contractele de ucenicie încheiate potrivit prevederilor Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, își produc efectele până la expirarea duratei pentru care au fost încheiate, potrivit legislației în vigoare la data încheierii lor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 16, 2017. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.