580 de pensionari primesc de sărbători ajutoare bănești nerambursabile din partea C.A.R.P. Satu Mare

Vineri, 24.11.2017, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip a prezidat şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice desfăşurată în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ.

În cadrul şedinţei, Livia Haidu, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor Satu Mare a prezentat activitățile specifice sărbătorilor de iarnă care urmează să fie desfăşurate pentru persoanele vârstnice.

“Trebuie să ne gândim la cei mai trişti decât noi şi vom face ca de obicei cele două activităţi la căminul de bătrâni “Şansa” din Satu Mare şi Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Căminul de argint” din Viile Satu Mare. Vom merge să îi colindăm, să le aducem vestea Naşterii Domnului şi le vom oferi mici cadouri. Astfel, cei care sunt internaţi în astfel de instituţii să simtă spiritul Crăciunului.

În fiecare an facem un program artistic și pentru membrii noştri şi de asemenea le oferim mici pachete, iar pe data de 9 ianuarie 2018, începând cu ora 16.00 vom organiza Revelionul pensionarilor”, a declarat Livia Haidu.

Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Satu Mare, Lucian Marişca a adăugat faptul că în acest an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, CARP va oferi ajutoare băneşti nerambursabile care vor fi primite de aproximativ 580 de membri.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 24, 2017. Filed under Social. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *