Valer Marian: Drept la replică

Senatorul Valer Marian a susținut marți, 23 aprilie, chiar în ziua sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe o conferință de presă într-un local de pe Strada Mihai Viteazul. Acesta a dorit să dea o replică fermă tuturor celor care l-au atacat și i-au compomis imaginea săptămâna trecută. De asemenea a luat poziție și în cazul altor abuzuri, printre care cazul zecilor de polițiști de frontieră destituiți în urma reformei lui Traian Băsescu și Traian Igaș. Nu în ultimul rând a dezvăluit motivele interzicerii accesului său la Congresul Național al PSD.

_DSC0176

În deschiderea întâlnirii cu presa, senatorul a dorit să transmită tuturor celor care și-au serbat onomastica pe 23 aprilie un sincer „La mulți ani”, apoi a apreciat pozitiv două volume de cărți despre Che Guevara și revoluția cubaneză, pe care a calificat-o drept singura revoluție autentică din câte au existat. Valer Marian și-a exprimat mulțumirea că începe să se facă lumină în cazurile zecilor de polițiști de frontieră dați afară în urma măsurilor pe care le-a catalogat drept “idioate” ale lui Traian Băsescu și Traian Igaș. Senatorul a afirmat că au fost destituiți ofițeri onești, merituoși și în locul lor au fost angajați polițiști neprofesioniști. De asemenea a mai spus că Direcția Generală Anticorupție confirmă fraudarea examenelor la poliția de frontieră și că Tiberiu Gim Giurea – șef adjunct, respectiv Vasile Maxim – șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, vor răspunde penal. Ca urmare a fraudării examenelor, un număr de 24 de polițiști de frontieră au înregistrat o petiție la Comisia de Cercetare a Abuzurilor din Senat, Valer Marian anunțând că va fi raportor al acestei comisii și că va fi demarată o anchetă în județele Satu Mare, Maramureș și Bihor pentru a clarifica abuzurile făcute prin eliberarea frontieriștilor din funcții, iar cei vinovați vor fi sancționați. Senatorul a mai anunțat că se va întâlni cu cei au avut de suferit în urma fraudării examenului.

Valer Marian a comentat negativ organizarea în ziua de luni, 22 aprilie de către primarul Dorel Coica a unei conferințe de presă la sediul PSD, spunând că acesta nu a avut aprobarea Organizației Județene a PSD. Mai mult, a dorit să sublineze ferm că primarul Coica nu îl poate exclude nici din partid, nici din Senat nici dacă ar convoca Organizația Municipală a PSD în acest scop, el putând fi exclus numai prin vot de către Comitetul Exclusiv Național. Marian a mers și mai departe, recomandând edilului-șef să revadă statutul partidului, la articolele 31 și 32 care vizează sancțiunile și recompensele pentru membrii PSD.

Referitor la atacurile vicepreședintelui Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, la ordinul prim-ministrului Victor Ponta şi a preşedintelui executiv, vicepremierul Dragnea Liviu Nicolae, şi în urma şantajului SRI și DNA, cu ajutorul unor avocați din Cluj, Târgu Mureş şi Bucureşti Valer Marian a demarat procedurile de sesizare a CNA  pentru sancționarea și chiar închiderea posturilor de televiziune Nord Vest TV, B1 TV, și Nașul TV pentru nedifuzarea dreptului său la replică. Suma de 1 milion de euro cerută ca daune o va dona unor azile, case de copii și mănăstiri din județ. Chiar dacă a fost invitat de realizatorul tv Grigore Cartianu în emisiunea „Cronica de noapte” pentru a-i da replică în direct lui Mircea Govor, nu a dat curs invitației lăsând dreptatea în seama justiției. Tot referitor la primarul Dorel Coica, Valer Marian a anunțat că va realiza de Zilele Orașului un musical intitulat “Coi-Ca”, vizând viața primarului din liceu până acum, cariera și afacerile sale, spectacol prin care va dori să arate sătmărenilor adevărata față a primarului.

Următoarea persoană luată în vizor de senatorul PSD a fost deputatul PNL Ovidiu Silaghi despre care a spus că l-a susținut în cariera politică și își propune să candideze anul viitor pentru un mandat de europarlamentar. Marian susține că Silaghi nu poate reprezenta interesele naționale atâta timp cât există fotografii și filmări cu el (în posesia cărora a intrat în mai 2011 din partea serviciilor secrete maghiare) în timp ce solicita în iunie 2011 cetățenia maghiară la o primărie dintr-o comună din Ungaria.  A mai spus că Ovidiu Silaghi este ofițer sub acoperire al serviciilor secrete în grad de colonel, cooptat și în SIE și că așteaptă ca și alți reprezentanți ai sătmărenilor aleși în structuri ale administrației publice locale să se autodenunțe că au solicitat cetățenie maghiară, lucru incompatibil cu statutul de funcționar public. Profitând de criză, foarte mulți cetățeni români fără astfel de funcții au solicitat dubla cetățenie pentru a avea acces în spațiul Schengen, dar în realitate se urmărește ca românii să ajungă minoritari în Transilvania.

_DSC0181

Silaghi11

Senatorul a dorit să aducă lămuriri privitor la interzicerea accesului său la Congresul Național al PSD din 19 și 20 aprilie, spunând că totul s-a datorat “cuiva de sus” deși s-a legitimat, și nici nu i s-au dat explicații. Luni, 22 aprilie, Valer Marian a adresat Biroului Permanent al PSD o plângere către forurile naționale ale PSD pentru începerea unei acțiuni judiciare. El solicită să i se comunice cine au fost cele 10 persoane din gardă care nu i-au permis să intre la Congres, sediul firmei care i-a angajat, dacă sunt membri ai PSD, iar după ce va ști acestea, va cere Organizației Naționale a PSD și Internaționalei Socialiste sancționarea celor vinovați. Marian îl consideră pe premierul Victor Ponta răspunzător de excluderea sa de la Congres. Senatorul și-ar fi dorit să ia cuvântul la Congres pentru a dezvălui lucruri din partid nelalocul lor, anume cu ce este șantajat Victor Ponta în ultimele luni de Traian Băsescu (conform unor foşti şi actuali lideri politici şi de opinie, care s-au exprimat în baza unor informaţii furnizate de foşti şi actuali şefi ai serviciilor secrete româneşti). Aceste informații au fost remise redacției noastre de către Biroul senatorial printr-un comunicat de presă:

1. Episodul maltratării tatălui şi fugii la Paris, unde a dus câteva luni viaţă de boschetar (1990);

2. Episodul homosexual de la Paris cu ofiţerul SIE acoperit Marin Bobeică (1990);

3. Racolarea în SIE de către generalul Corneliu Biriş (1997), în Unitatea „Fantome” (Umbre), în care, potrivit ofiţerului de legătură identificat de preşedintele Traian Băsescu, a primit misiunea să o monitorizeze pe Carla del Ponte, procuror antimafia, fost procuror general al Elveţiei, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal Internaţional de la Haga (în acest scop, a fost trimis la un curs antimafia în Italia şi Elveţia);

4. Determinarea sinuciderii, prin metode uzitate de formaţiunea „Fantome”, a procurorului Cristian Panait;

5. Orgiile sexuale de la hotelul Ana din Târgu Jiu şi de la Rin Grand Hotel din Bucureşti

6. Căpuşarea Complexului energetic Turceni, prin cabinetul de avocatură al prietenului Dan Şova;

7. Înşelarea unui coleg de partid (Bojin) din Timişoara într-un proces penal pentru care a perceput împreună cu avocatul Dan Şova suma de 50.000 euro onorariu;

8. Rapoartele/informările furnizate, în perioada 2011 – 2012, de doamna colonel Rovana Plumb despre cuplul Victor şi Daciana Ponta

Cu ce mai este şantajat liderul PSD Ilie Sârbu de preşedintele Traian Băsescu (conform aceloraşi surse):

1. Apartenenţa la DIE, unde a fost ofiţer acoperit înainte de 1989, în formaţiunea „Cimitire” din Unitatea Fantome (care întocmea acte civile de vii pentru morţi sau acte de morţi pentru vii);

2. Plecarea în misiune în Occident (Roma, Italia) în acelaşi an (1985) cu căpitanul de vas Traian Băsescu (Anvers, Belgia) şi cu colegul de seminar Daniel Ciobotea (Geneva, Elveţia), actualul Patriarh al României

3. Dosarele instrumentate de DNA pentru perioada cât a fost ministrul Agriculturii în Guvernul Adrian Năstase (2001 – 2004);

4. Suspiciuni privind acte de corupţie (trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite, luare de mită) alături de actualul director general al Romsilva, Adam Crăciunescu, pe care l-a promovat de la Timiş.

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 23, 2013. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *