Zi istorică și de sărbătoare la Mădăras. A fost lansată prima monografie a localității

Zi istorică și de sărbătoare la Mădăras, duminică 10 decembrie, când a fost lansată prima lucrare monografică a localității ”Mădăras, contribuție monografică”, autori: dr. Viorel Câmpean, dr. Viorel Ciubotă și Mihaela Sălceanu. Cartea a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, prin grija Casei de Cultură ”Dr. Augustin Mircea” din Ardud și a Consiliului Local Ardud. Cartea a apărut în condiții grafice excepționale la Editura Maestro Tip și are 252 de pagini.

Evenimentul cultural a debutat cu Slujba Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de preoți în frunte cu protopopul ortodox al Sătmarului Ioan Socolan. A urmat un frumos și emoționant concert de colinde oferit de Corala Preoților Protopopiatului Ortodox Satu Mare. Conform programului anunțat, de la ora 17:00, a avut loc lansarea monografiei localității. Invitați la acest eveniment au fost drd. Marta Cordea de la Biblioteca Județeană Satu Mare, col.(r) Voicu Șichet, redactor coordonator al revistei ”Eroii Neamului”, avocatu Vasule Grad din partea Asociației ”Codrenii” Satu Mare. Moderatorul evenimentului a fost dr. Viorel Câmpean.

Primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma a remarcat dintr-un început că Mădărasul face parte din localitățile care se pot mândri cu o bogată istorie. Din Mădăras s-au ridicat mari personalități care au activat în diverse domenii. Meritul lucrării este în primul rând acela că scoate în evidență faptele mărețe din trecut. Autorii vin cu o lucrare care face multă cinste localității Mădăras. Proiectul autorilor a găsit un sprijin important din partea Consiliului Județean Satu Mare. Primarul Ovidiu Duma a mulțumit tuturor acelora care au contribuit la ducerea la bun sfârșit a acestui proiect.

Dr. Viorel Ciubotă a prezentat cele trei motive care au stat la baza elaborării lucrării: intrarea în Anul Centenar al Marii Uniri, faptul că în mod excepțional, pentru o localitate rurală putem vorbi de un număr mare de intelectuali care s-au ridicat din acest sat, și datorită faptului că orașul Ardud de care ține localitatea Mădăras are în frunte un primar deosebit, care se implică permanent în activitățile culturale ale localității.

Cu această carte, a spus drd. Marta Cordea, am pășit practic în Anul Centenar, pe care îl întâmpinăm așa cum se cuvine. Avem în față o carte care este plină de memoria locurilor și se alătură celorlalte monografii de localități care au văzut lumina tiparului în ultima perioadă. În sine, lucrarea este un demers complex care a necesitat consultarea unei vaste bibliografii și surse documentare din toate epocile, șematisme, cronici, lucrări de specialitate. Mădărasul este o localitate care apare menționată documentar pentru prima oară la 1366. Marta Cordea a prezentat principalele capitole ale cărții, în număr de 12.

Se începe cu istoricul localității, populația, biserica, slujitorii acesteia, dar și date despre biserica romano-catolică. Spații largi sunt dedicate cărții vechi românești din Mădăras, școala, învățătorii și viața culturală. Sunt amintiți printre personalități Ștefan Mărcuș, Vasiliu Ciuca, un talentat pictor bisericesc, Alexandru Ferențiu, Augustin Nicolae Ferențiu, Traian Burcuș și mulți alții. Un număr de 121 de mădărășeni au fost mobilizați în timpul Primului Război Mondial. Sunt prezentați și delegații din Mădăras care au fost prezenți la Alba Iulia și au votat Unirea Transilvaniei cu România.

Col. (r) Voicu Șichet a spus că acest eveniment este unul deosebit, dedicat unei localități românești de frunte din multe puncte de vedere. Autorii lucrării sunt buni specialiști, istorici de frunte din Satu Mare. Vorbitorul și-a exprimat convingerea că ei vor continua munca de cercetare și vor da la tipar noi lucrări valoroase. ”Monografia care se lansează acum este dedicată Centenarului Unirii. Istoria trebuie să scoată în evidență faptele mari din trecut, ele trebuie să fie o pildă pentru generațiile viitoare, a spus col. Voicu Șichet.

Avocatul Vasile Grad din partea Asociației ”Codrenii” Satu Mare, a spus de asemenea cuvinte frumoase. El a vorbit despre o personalitate a Sătmarului, Ștefan Mărcuș, care a petrecut o bună parte din viața lui în această localitate. Mihaela Sălceanu, unul dintre autorii cărții, a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată și colaborarea la această lucrare. Moderatorul evenimentului cultural, dr. Viorel Câmpean și-a exprimat încrederea că autorii au reușit să ofere cititorilor un volum interesant despre o localitate frumoasă, care a dat județului și țării oameni exemplari și că ”acest instrument de lucru va fi folositor viitorilor cercetători ai istoriei Mădărasului”.

Prof. Carol C. KOKA

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 11, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.