Amenzi de 32.700 lei, aplicate de ITM Satu Mare în domeniul R.M. în noiembrie

În cursul lunii noiembrie 2017 inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat 198 controale, din care 98 controale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 100 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).

Cu ocazia celor 98 de controale în domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat în total 65 de sancţiuni, din care 12 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 32.700 lei, şi s-au dispus de către inspectorii de muncă 198 de măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.

Pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 32 sancțiuni, din care 3 amenzi în valoare totală de 21.800 lei, (nerespectarea garantării în plată a salariului de bază minim prut pe economie, pentru muncă nedeclarată și respectiv pentru nerespectarea dispozițiilor privind munca în zilele de repaos săptămânal), precum și 29 avertismente pentru alte deficiențe.

Pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 32 de sancțiuni, din care 9 amenzi în valoare totală de 10,9000 lei și 23 avertismente.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate 160 deficiențe. Au fost aplicate 160 sancțiuni contravenționale, din care 8 amenzi (în valoare totală de 34.500 lei) și 152 avertismente. Au fost dispuse 160 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

Campanii în desfășurare în luna decembrie 2017

Campanie de informare și conștientizare cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea nr.62/2011 reglementate prin art. VII din O.U.G. nr.82/2017, transmiterea modificării salariului brut în registrul general de evidență a salariaților;
Campanie de informare și conștientizare pentru transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată (având în vedere interesul manifestat de persoanele din grupul țintă precum și rezultatele/efectele acțiunilor desfășurate în perioada iunie – august a.c., Campania va fi continuată și în perioada următoare);
Campanie națională privind verificarea modului în care angajatorii români respectă prevederile legale referitoare la legislația muncii și la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.
Prima dintre cele 3 campanii enumerate mai sus se va desfășura în perioada 4 decembrie 2017 – 31 ianuarie 2018, și se adresează tuturor categoriilor de angajatori.

Pe site-ul Inspectoratului sunt postate informații privind modalitățile de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 82/2017, precum și modele și formulare (orientative) pentru convocarea la negocierea colectivă, procesul verbal de negociere, act adițional la contractul individual de muncă, precum și informații și instrucțiuni privind completarea și transmiterea Registrului general de evidență a salariaților (REVISAL).

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 11, 2017. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *