În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale

Polițiștii au acționat în acest week-end pentru prevenirea accidentelor rutiere, a faptelor antisociale, precum și de patrulare în vederea asigurării unui climat de siguranță civică și rutieră. Astfel polițiștii au constatat peste 100 de abateri la regimul circulației, valoarea sancțiunilor aplicate depășind 50 000 de lei.

Totodată, au fost reținute în jur de 10 permise de conducere. Din acestea, 7 permise de conducere s-au reținut de către polițiști pentru nerespectarea regimului de viteză fiind înregistrate de aparatul radar viteze cuprinse între 101 km/h și 127 de km/h.

Tot în cadrul activităților desfășurate, polițiștii Serviciului Rutier au depistat doi conducători auto de 37, respectiv 31 de ani, ambii din municipiul Satu Mare, care se aflau la volanul unor ansamble de vehicule formate din autoutilitară și semiremorcă, iar la controlul privind timpii de odihnă s-a constatat că primul folosea cartela tahograf a altui conducător auto iar celălalt a manipulat aparatul tahograf pentru a nu înregistra activitatea de condus. În ambele cazuri a fost sancționat operatorul de transport cu amendă de 12 000 de lei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 18, 2017. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *