A fost lansat volumul de debut al profesorului Florin Tamas, ”Lacrimile amintirilor și întrebările Timpului”

Marți, 19 decembrie 2017, în sala de lectură ”Gheorghe Bulgăr” de la Biblioteca Județeană Satu Mare, profesorul Florin Tamas și-a lansat volumul de debut, ”Lacrimile amintirilor și întrebările Timpului”, apărută la Editura Inspirescu din Satu Mare. Din partea instituției gazdă a fost prezentă și a moderat Violeta Tarța, George Terziu, editor, poetul George Vulturescu, profesorul Teodor Curpaș.

Violeta Tarța i-a salutat pe cei prezenți la această nouă lansare de carte de la Bibloteca Județeană, arătând că marcăm cu bucurie debutul editorial al poetului Florin Tamas, cel care se bucură deja de aprecierile unanime ale unor poeți și scriitori consacrați, Loredana Știrbu, Violeta Gherecheș, Cristian Boloș, George Vulturescu. Tot în deschiderea evenimentului editorial, a fost audiată piesa muzicală ”Oboiul lui Gabriel”, compusă de Enno Moriccone, din coloana sonoră a filmului ”Misiunea”, interpretată de formația 2 Cellos (Preluare Youtube). În continuare au fost prezentate principalele date biografice ale autorului. S-a născut în anul 1980. A urmat Facultatea de Filologie și este profesor de limba engleză la Liceul Tehnologic ”George Barițiu” din orașul Livada.

Poetul George Vulturescu a spus că deși îl cunoaște de puțin timp pe autor, el a atras atenția asupra sa prin felul în care se exprimă. Vorbitorul a pornit în expunerea sa citându-l pe R. M. Rilke, care la un moment dat, s-a exprimat astfel: debutantul trebuie să-și pună o serie de întrebări, în primul rând care este necesitatea de a scrie? George Vulturescu s-a declarat precaut față de volumul de debut, consideră că are o structură cristalină, ceea ce scrie autorul merge la inima cititorului. A remarcat că poetul vorbește mult despre lumină și pământ, are un text psalmic și este legat de drumul spre lumină. Avem în față o carte care abordează și durerile oamenilor simpli. Abordează în ansamblu teme mari pe care și le însușește. Concluzia poetului George Vulturescu a fost că această carte de debut este foarte interesantă, și va atrage cititorii.

Profesorul Teodor Curpaș l-a felicitat pe autor, în primul rând pentru calitatea cărții. Editorul și-a depășit cu mult obișnuitele realizări tipografice. Cartea este valoroasă, fapt pentru care a și făcut o prezentare a ei în presa locală. Cu toții așteptăm nerăbdători următoarea carte a poetului Florin Tamas. O altă remarcă a fost aceea că problemele care apar în cartea de debut sunt probleme care se discută de obicei cu preoții. E bine că autorul pune multe întrebări, alături de problema luminii are și problema întunericului și chiar moartea, autorul fiind convins că moartea face parte din viața noastră. Concluzia vorbitorului a fost că Florin Tamas s-a înhămat la o grea misiune cum este ceea a scrisului și i-a urat mult succes pe drumul pe care și l-a ales.

Editorul George Terziu a vorbit evident de pe poziția editorului. El s-a declarat mulțumit că în sfârșit, în poezii se vorbește de Dumnezeu, de bine și de lumină. Și această carte poate fi catalogată ca având tentă religioasă. Recunoaște că este destul de greu să se scrie despre Dumnezeu, mulți se feresc ca nu cumva să-L supere. Personal ca editor și om al cărților, se bucură că a reușit să-l cunoască pe omul Florin Tamas, un om deosebit. George Terziu s-a declarat convins că această carte va fi citită cu plăcere, fiindcă ”este o carte de recitit”, o carte de provocare. În carte întâlnim mai multe cuvinte cheie: Isus de 22 de ori, cruce de 20 de ori, divin de 60 de ori, moarte de 138 de ori, om de 763 de ori și Dumnezeu de 765 ori.

Din partea Editurii Inspirescu, George Terziu i-a înmânat tânărului poet o Diplomă de excelență.

Din sală au luat cuvântul: Violette Cherecheș, Ioan Tipu Sălăjanu. Cartea lui Florin Tamas ete o carte în care el însuși s-a redescoperit pe sine. Scrie versuri de o rară frumusețe. Autorul știe că viața este scurtă, e plină de suferințe iar moartea face parte din viața noastră. Autorul reușește să abordeze și problema relațiilor dintre generații. Doar la sfârșitul vieții vom ști dacă ea a fost trăită cu folos.

În final, autorul a mulțumit pentru cuvintele frumoase adresate. A recunoscut că această carte este sufletul lui. Cartea demonstrează că în cei 37 de ani de viață de până acum nu a trăit degeaba.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 19, 2017. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.