Manifestări diverse organizate la Carei cu ocazia Zilei Culturii Naționale, 15 ianuarie

Manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale la Carei, au debutat la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu cu deschiderea expoziției ”Eminescu – Viață și geniu”, care cuprinde imagini din viața și operele marelui poet. La eveniment au participat reprezentanți ai Direcției de Cultură Carei, conducerea Colegiului, elevi și profesori. Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură Carei, a vorbit despre însemnătatea zilei și a prezentat pe scurt fiecare exponat.

Apoi evenimentele dedicate Zilei Culturii Naționale la Carei au continuat la Biblioteca Municipală Carei, unde la ora 10, la secția copii a avut loc un moment artistic „Eminescu, poetul nepereche” realizat de elevii clasei a III-a B de la Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu”Carei”, sub îndrumarea prof. Lenuța Birta. Evenimentul a cuprins o scurtă prezentare a biografie a lui Eminescu, realizată de bibl. Nicoleta Latiș, apoi elevii au recitat poezii din lirica eminesciană și națională. Au prezentat scurte biografii ale autorilor români I. Creangă B. Șt. Delavrncea, Emil Gârleanu pe care îi vor studia la școală. De asemenea au scos în evidență mari prietenii între scriitorii Mihai Eminescu și Ion Creangă, Ioan Slavici, George Coșbuc, Caragiale, Cezar Ivănescu și Marin Preda, un bun exemplu al concurenței constructive. Doamna învățătoare Lenuța Birta a prezentat biografia scriitorului careian Corneliu Balla, omagiu adus memoriei celui care i-a fost dascăl. La final, domnul Bogdan Georgescu a înmânat o diplomă de recunoaștere a meritelor în diseminarea culturii locale și naționale.Al treilea moment dedicat zilei Culturii Naționale a avut loc în sala festivă a Școalii Gimnaziale Nr. 1, unde elevii clasei a III-a, îndrumați de doamna învățătoare Lorena Iluțan, alături de de preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 3 Carei, îndrumați de doamna educatoare Puskas Hajnalka, au prezentat un scurt moment artistic. Evenimentul a debutat cu o prezentare multimedia dedicată sărbătorii, urmată de un microrecital la vioară al elevului Gal David, care a interpretat „Rapsodia Română” de George Enescu și cântecul popular „Cântă cucu-n Bucovina”. Micuții preșcolari au interpretat cântecul pe versuri eminesciene „Pe lângă plopii fără soț” și au recitat poezia „Balada unui greier mic” de George Topârceanu într-un frumos montaj literar.

Începând cu ora 11.00 a avut loc Caravana poeziei eminesciene, un eveniment realizat de Asociațiunea Astra – Despărțământul Carei, în colaborare cu Centrul Cultural Carei și Asociaţia Colonia Moţilor Ianculeşti. Această activitate inedită a constat în recitarea de poezii eminesciene de către elevi și adulți din cadrul Asociațiunii Astra – Despărțământul Carei în diferite instituții publice și spații comerciale din municipiul Carei.

La ora 13.00, la bustul poetului Mihai Eminescu din Carei, în prezența a 150 de persoane, a avut loc un scurt moment comemorativ cu ocazia împlinirii a 168 de ani de la nașterea marelui poet. Au luat cuvântul Bogdan Georgescu, Nicoleta Latiș și Daniela Ciută, a avut loc un Te Deum, depuneri de coroane și flori din partea celor prezenți și un scurt moment de poezie susținut de Asociațiunea Astra – Despărțământul Carei.

Manifestările organizate cu ocazia Zilei Culturii Naționale la Carei s-au încheiat luni seara în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi, cu un spectacol emoționant de muzică corală, poezii și cântece prezentate de elevi, cursanți ai cercurilor de muzică ușoară, cor, dans și teatru din cadrul Centrului Cultural al Municipiului Carei și recitatori ai Asociațiunii Astra – Despărțământul Carei, dedicat Zilei Culturii Naționale.

Programul a debutat cu un cuvânt de deschidere din partea prezentatorului Adrian Ștefănuți, după care directorul Direcției de Cultură a Municipiului Carei, Bogdan Georgescu a ținut o scurtă alocuțiune despre semnificația Zilei Culturii Naționale. În cadrul manifestării au recitat poezii din lirica națională: Laniana Marincaș, Andreea Mocan, Denisa Graz, Adrian Sabău, Alexandra Crăciun, Adrian Ștefanuți. Varga Adriela l-a interpretat pe Nică într-un monolog inspiriat din „Amintiri din Copilările” ale lui Ion Creangă.

Corala Bărbătească Armonica a Centrului Cultural Carei dirijată de Ioan Tordoi a interpretat mai multe melodii pe versurile lui Mihai Eminescu și ale altor poeți români cunoscuți. Csáki Ferenc și Dorinel Bolba la voce și chitară, acompaniați la pian de Ioan Tordoi au intepretat două melodii pe versuri de Mihai Eminescu. Linia melodică a fost realizată de Csáki Ferenc, colaborator al Casei de Cultură din localitatea Pișcolt.

Recitatorii Asociațiunii Astra – Despărțământul Carei au pregătit o scenetă după Scrisoarea a III-a și au recitat o poezie. Grupul de dans Magic Dance, coordonat de Raluca Păvăluc a prezentat un dans inedit folosind și steaguri în coregrafie. Solistele Latiș Mălina și Pop Niculina, acompaniate de profesorul Szűcs József au intepretat două melodii de muzică ușoară, cu muzica compusă pe versuri de Mihai Eminescu.

Cei prezenți au putut viziona și expoziția ”Mari scriitori români” care aduce în fața publicului unele dintre cele mai mai mari nume ale literaturii românești. Evenimentul a fost înscris în calendarul activităților dedicate Centenarului „Marii Uniri”. Organizatori evenimentului au fost Direcția de Cultură a Municipiului Carei, Centrul Cultural al Municipiului Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” și Biblioteca Municipală Carei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 16, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *