Prefectura va găsi soluția pentru elevii din Rătești, din perspectiva comasării școlii

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a condus marţi, 13 februarie, şedinţa Comisiei Judeţene de Dialog Social. Primul punct de pe ordinea de zi a fost prezentat de inspectorul şcolar general Călin Durla care a realizat o analiză a comasărilor unităţilor de învăţământ în judeţul Satu Mare începând cu anul şcolar 2018-2019.

În judeţ există o singură situaţie, în comuna Beltiug, unde autoritatea locală, reprezentată la şedinţă de primarul Ioan Bartok-Gurzău, consideră că prin pierderea personalităţii juridice a şcolii din satul Răteşti întreaga comunitate ar avea de pierdut şi nu sunt de acord cu decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare (ISJ) de a nu acorda avizul.

Prefectul a propus pentru mâine, 14.02.2018, o întâlnire la cabinet cu reprezentanţii ISJ şi ai Primăriei Comunei Beltiug pentru continuarea discuţiilor în vederea găsirii celei mai bune soluţii pentru elevii din comună.

Sindicatele reprezentative din educaţie au înaintat prefectului memorii privind salarizarea în sistemul de învăţământ, costul standard per elev insuficient pentru buna funcţionare a şcolii, blocarea posturilor vacante în sistem precum şi investiţiile insuficiente în şcoli. Ciprian Costea, în calitate de reprezentant al patronatelor, a menţionat ca o soluţie extinderea învăţământului de tip dual, judeţul Satu Mare fiind printre cele cu bune rezultate în domeniu.

În cadrul ultimului punct de pe ordinea de zi, preşedintele CNSLR Frăţia, Dan Burulea, a dat citire Memoriului înaintat Guvernului României, document în care se face referire în principal la aplicarea Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi prin care solicită modificarea acesteia în vederea reglementării unor situaţii excepţionale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 13, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.