Expoziție dedicată împlinirii a 50 de ani de la reînființarea județului Satu Mare, 1968-2018

La 16 februarie 1968 a avut loc ultima mare reformă administrativ-politică a României, dată la care a fost reînfiinţat judeţul Satu Mare. Spre deosebire de vechiul judeţ Satu Mare din perioada interbelică, actuala structură administrativă aduce schimbări majore, acestea fiind surprinse de expoziţia organizată de Muzeul Judeţean Satu Mare. Zone importante ale Sătmarului istoric au fost lăsate noului judeţ Maramureş (Baia Mare, Seini sau Zona Chioarului), noul judeţ Satu Mare primind în schimb fostele Plase Supur şi Tăşnad.

Istoria politico-administrativă a zonei este legată, indiscutabil, de numele fostului prim-secretar PCR al Regiunii Maramureş şi apoi al judeţului Satu Mare, Iosif Uglar. De numele acestuia se leagă evoluţia postbelică a celor două judeţe şi multe dintre realizările economice şi urbanistice din această parte a ţării.

Recent, prin bunăvoinţa fiicei sale, Doris Uglar, Muzeul Judeţean Satu Mare a primit o donaţie semnificatică cu obiecte care au aparţinut lui Iosif Uglar, câteva dintre ele fiind prezentate publicului sătmărean cu ocazia acestui vernisaj. De altfel, Doris Uglar va fi prezentă la evenimentul care va avea loc în data de 16 februarie 2018, ora 12.00, la sediul Muzeului Judeţean Satu Mare, b-dul Vasile Lucaciu, nr. 21.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 13, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *