Orașul Tășnad: Finanțare nerambursabilă pentru proiecte sociale şi culte religioase

Orașul Tășnad face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă, pentru anul de execuţie bugetară 2018, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Finanţările nerambursabile se acordă pentru proiecte în domeniul social şi pentru cultele religioase, conform bugetului de venituri şi cheltuieli al orașului Tășnad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Tăşnad nr. 17/2018, pentru domeniile: social – 80.000 de lei, culte religioase – 71.000 de lei.

Informaţiile privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute în Regulamentul de finanţare nerambursabilă din fondurile alocate de la bugetul local ale orașului Tășnad, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Tăşnad nr. 30/2016 și se pot obţine de la Primăria Orașului Tășnad – Compartimentul de relații cu publicul sau de pe pagina de internet a instituţiei www.primariatasnad.ro, secţiunea „Informaţii de interes public”.

Solicitanţii vor depune documentaţia prevăzută în Regulamentul de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale orașului Tășnad, alocate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes local, în două exemplare (original şi copie), redactată în limba română, precum și în format electronic (pe suport fizic sau va fi transmisă la adresa de e-mail: office@primariatasnad.ro), la Compartimentul de relații cu publicul din cadrul Primăriei Orașului Tășnad, str. Lăcrămioarelor, nr.35, Tăşnad, judeţul Satu Mare.

Vor fi supuse evaluării numai solicitările care întrunesc următoarele criterii generale de selecţionare:

a). programele şi proiectele sunt de interes public local;

b). promovează şi adaugă identitate imaginii oraşului Tăşnad;

c). este dovedită capacitatea organizatorică şi funcţională a beneficiarului finanţării prin:

– experienţă în domeniul administrării altor programe şi proiecte similare;

– capacitatea resurselor umane de a asigura desfăşurarea programului sau proiectului la nivelul propus;

– experienţă în colaborare, parteneriat cu autorităţile publice, cu alte organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate, după caz.

Deoarece bugetul local a fost aprobat în data de 15 februarie 2018, iar unele activităţi trebuie să fie organizate în perioada imediat următoare, data limită de depunere a proiectelor este 16 martie 2018.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 28, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *