Probleme cu vecinătatea, fondul funciar și calculul pensiei, expuse în audiență la prefect

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a susţinut marţi, 20.03.2018, audienţe cu cetăţenii. Alături de prefect au fost prezenţi consilierul pe relaţii cu publicul Găzdac Florin, consilierul juridic Mihaela Blaga şi reprezentantul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Satu Mare, ing. Florica Creşpai.

În această săptămână s-au înscris în audienţă trei persoane cu probleme privind buna vecinătate, fond funciar si de calcul a pensiei.

Prima problemă adusă în atenţia prefectului constă în deranjul produs unui proprietar de vecinătatea cu un local cu profil de alimentaţie publică. Cazul prezentat a mai fost sesizat Instituţiei Prefectului în anul 2014, la acea dată s-a dispus constituirea unei comisii de control, dar cele sesizate nu s-au confirmat. De această dată, petentul susţine că i se produce disconfort din cauza deficienţelor sistemului de canalizare. Cazul va fi analizat în vederea luării măsurilor necesare.

Un proprietar de teren din comuna Căpleni doreşte sprijin pentru a i se emite titlu de proprietate pentru două parcele de teren, existând neclarităţi între procesul verbal de punere în posesie şi lucrarea topografică prezentată Comisiei Locale de fond funciar. În acest caz s-a îndrumat persoana să depună un memoriu, pentru a se efectua verificări specifice.

Ultimul cetăţean înscris în audienţă, din Negreşti-Oaş, reclamă faptul că deşi a depus documente doveditoare, nu i s-a recalculat pensia conform aşteptărilor. Memoriul care a fost depus la Registratura Instituţiei Prefectului privind acest aspect va fi direcţionat spre analiză către Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 20, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *