I.J.J. Satu Mare a sărbătorit astăzi 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

La Satu Mare, Ziua Jandarmeriei Române a fost sărbătorită festiv marți, 3 aprilie în Piața 25 Octombrie, prin organizarea, începând cu ora 12.00, a unui ceremonial militar. Au participat prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, ofițeri superiori din cadrul I.P.J., I.S.U. ”Someș” Satu Mare, veterani din cadrul Jandarmeriei, șefi de instituții județene.

Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a prezentat mesajul Ministrului de Interne Carmen Dan, după care, a urmat de salutul reprezentantului Jandarmeriei Române, adresat tuturor cadrelor din Jandarmeria Română. Au avut loc avansări în grad, înaintea expirării stagiului minim în grad, a celor mai merituoși jandarmi sătmăreni și acordarea de diplome aniversare și omagiale. Au fost premiați câștigătorii întrecerilor sportive organizate de I.J.J. Satu Mare.

La finalul festivității, luptătorii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil au prezentat exerciții demonstrative. Au fost prezenţi şi câinii de serviciu ai jandarmilor sătmăreni, ale căror exerciţii constituie mereu un punct de atracţie pentru publicul de toate vârstele. Totodată, în Piața 25 Octombrie au fost organizate standuri în care s-a prezentat tehnica din dotarea Jandarmeriei.

Anul acesta se împlinesc 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. La acea dată, domnitorul Grigore Alexandru Ghica, printr-un oficiu domnesc, a aprobat hotărârea Divanului obștesc de înființare a Jandarmeriei, semnând ”Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin acest act s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei și i s-au stabilit principiile de organizare și funcționare. Legea stabilea următoarele misiuni: asigurarea siguranței publice, ținerea unei bune rânduieli, ducerea la îndeplinire a legilor. Serviciul se executa pe baza regulamentelor.

În timpul lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare. În anul 1850 a apărut Legea Jandarmeriei și în 1865 Regulamentul jandarmilor de oraș. În timpul Războiului de independență, Jandarmeria Română a asigurat poliția armatei. În situații deosebite a fost angajată și în acțiuni de luptă, împreună cu unitățile militare. Efectivul Jandarmeriei se cifra la 798 jandarmi. Pentru vitejia lor numeroși jandarmi au fost decorați cu medalia ”Apărătorii Independenței”, și ”Trecerea Dunării”.

În 1885 generalul Radu Mihail a elaborat un proiect de lege pentru organizarea Jandarmeriei, care însă nu s-a concretizat. La 7 mai 1887, prin lege s-a înființat Jandarmeria Rurală, materializată din lipsă de fonduri bănești abia în 1893, când Lascăr Catargiu a prezentat legea pentru organizarea Jandarmeriei, care a fost promulgată prin Decretul Regal nr. 2919 din 30 august 1893. Astfel au luat ființă în toate localitățile subunități de pază și ordine cu structură militarizată. La 1 septembrie 1893 a apărut Regulamentul de aplicare a Legii Jandarmeriei Rurale.

La 24 martie 1908 s-a dat o nouă Lege a Jandarmeriei, în care la Art.6 se stipula: ”Corpul Jandarmeriei face parte integrantă din armată”. Jandarmeria Rurală asigura și misiuni de poliție militară, efectua rechiziții pe timpul manevrelor militare.

Pe timpul celui de al Doilea Război Balcanic, Jandarmeria a acționat ca o forță a Sistemului Național de Apărare. În timpul Primului Război Mondial, Jandarmeria și-a adus contribuția la întregirea hotarelor firești. A asigurat poliția frontului marilor unități românești precum și organizarea administrativă a teritoriilor eliberate. În 1917 trupele de jandarmi au înscris pagini nepieritoare de eroism alături de armata română.

După Marea Unire a început un amplu proces de modernizare, prin Legea din 23 martie 1929 și a Statutului Jandarmeriei Rurale. De mare interes a fost Legea nr.264 din 22 aprilie 1943, care stipula că Jandarmeria este un corp militar investit pentru a veghea pe teritoriul rural la executarea poliției generale și militare. Atunci Jandarmeria aparținea de Ministerul Apărării Naționale.

La intrarea în al Doilea Război Mondial, Jandarmeria a primit misiuni specifice dar și misiuni cu caracter militar. În multe cazuri, jandarmii au luptat alături de infanteriști în prima linie.

Prin Ordinul nr.10052 din ianuarie 1949, s-au înființat Trupele de Securitate. Toate trupele de jandarmi și centrele de instrucție au trecut la Comandamentul trupelor de Securitate, iar Jandarmeria rurală s-a subordonat Direcției Generale a Miliției.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 0749 din iulie 1990, Comandamentul de Pază și Ordine s-au transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi. Structura și atribuțiile au fost stipulate prin Legea nr. 40 din 18 decembrie 1990. Un moment decisiv în procesul remodelării Jandarmeriei l-a avut legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române. Prin aceasta, arma Jandarmeriei a dobândit o vocație europeană, participând și la misiuni internaționale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 3, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *