Kereskényi Gábor vrea terase civilizate în oraș. Reguli stricte pentru agenții economici

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, alături de comisia de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare a verificat joi, 12 aprilie, documentațiile depuse de agenții economici care solicită amplasarea teraselor sezoniere.  

Până în prezent, la biroul Control Comercial, Autorizații, Funcționare și Transport au fost depuse 49 de cereri, din care 39 au primit acordul primarului Kereskényi Gábor.

După verificarea documentațiilor, primarul a făcut o verificare în teren a teraselor din centrul municipiului Satu Mare, iar proprietarii ale căror teraselor nu respectă regulamentul au primit un termen de 7 zile pentru a se conforma.

“Terasele sezoniere fac parte din peisajului urban a fiecărui oraș și au ocupat rapid mare parte din domeniul public, mai ales după ce a fost interzis fumatul în interiorul localurilor. În ultimii ani însă și în municipiul Satu Mare, diversitatea formelor, dimensiunilor și culorilor ce caracterizează aceste terase a devenit deranjantă, încât peisajul pare a fi scăpat de sub control. Am acordat aviz favorabil pentru amplasarea acelor terase care respect aliniamentul impus de noi, a celor care sunt recondiționate sau igienizate, a celor care nu îngrădesc circulația pietonilor și care nu afectează siguranța imobilelor învecinate”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea teraselor stabileşte o serie de reguli privind activităţile de alimentaţie publică desfăşurate, suprafeţele teraselor, tipul de mobilier, siguranţa cetăţenilor şi obligaţia agenţilor economici de a asigura condiţiile privind stabilitatea şi siguranţa imobilelor în dreptul cărora se amenajează terasele.

“Din păcate, unii agenți economici nu se limitează la o terasă, ci construiesc adevărate anexe, cu pereți, acoperiș, lucru pe care nu îl aprobăm. Trebuie să facem ordine și în acest domeniu de activitate, iar agenții economici care nu respectă regulamentul vor rămâne fără terase! ”, a precizat primarul Kereskényi Gábor.

Pentru a obţine avizul de amplasare a teraselor sezoniere, agenţii economici trebuie să depună mai multe documente care să conţină în mod obligatoriu autorizaţia de funcţionare emisă de Primăria Municipiului Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 12, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *