Sătmărenii de toate vârstele au tot mai multe oportunități pentru a trăi sănătos

Miercuri, 25 aprilie 2018, Sala de Conferinţe de la Ankora a găzduit un eveniment unic, de promovare a activităţilor în natură propuse de asociaţii, cluburi şi firme sătmărene din domeniul sportiv, ecologic şi ecoturistic. În cadrul evenimentului şi-au prezentat activitatea de până acum, dar şi intenţiile viitoare Organizaţia de Nord-Nord Vest Cercetaşii României, reprezentată prin liderul cercetaşilor, Marius Cionca.

Ce este orientarea sportivă şi cui se adresează acest sport extraordinar, prea puţin cunoscut în judeţ, sunt întrebări la care a răspuns Istvan Balog, preşedintele Clubului 315 Orientare. Acesta a invitat sătmărenii de toate vârstele să aleagă mişcarea în pădure, orientarea fiind posibilă prin alergare, pe bicicletă sau pe schi fond, practicarea orientării neavând limită maximă de vârstă.

Asociaţia Caiac SMile oferă numeroase oportunităţi de sport pe apă atât pentru începători, cât şi pentru cei mai experimentaţi, după cum ne-a informat Ionuţ Stancovici, preşedintele acestei organizaţii. În timpul iernii Caiac SMile invită copiii să înveţe schiul alpin, dar şi să practice caiac în bazin cu apă caldă, ca o noutate pentru sătmăreni.Pentru că o viaţă sănătoasă însemnată nu doar mişcare, ci şi o alimentaţie cât mai naturală, Asociaţia Stea prin coordonatoarea Cristina Bala i-a îndemnat pe cei prezenţi să comande coşul cu legume ecologice furnizat de Grădina Stea, oferind în acelaşi timp o masă sănătoasă familiei şi ajutând beneficiarii care contribuie la producerea legumelor bio să vadă rostul muncii lor.

Din partea firmei Alpin Recycling a fost prezent Dan Libotean, care a explicat importanţa selectării deşeurilor pentru un mediu sănătos.

Asociaţia de Tineret, Turism şi Ecologie Cutezătorii Munţilor şi-a făcut de puţin timp simţită prezenţa în mod oficial în peisajul sătmărean, deşi echipa cu acest nume cutreieră munţii şi a participat la numeroase concursuri naţionale de ecoturism organizate în ţară în ultimii ani. Activitatea asociaţiei şi planurile măreţe de viitor au fost prezentate publicului de Anna Alcazar, preşedinta Asociaţiei. A fost subliniat cu acest prilej faptul că toate organizaţiile prezente la eveniment vor contribui alături de ATTE Cutezătorii Munţilor la organizarea la Satu Mare a celui mai mare eveniment naţional de încurajare a sportului şi mişcării, Bucurie în mişcare, care va avea loc între 19-20 mai la Satu Mare.Prezentările au fost însoţite de materiale video sugestive, care au reuşit să transmită foarte mult din preocupările asociaţiilor organizatoare.

Momentele muzicale susţinute de Francisc Balog (tobe), Dana Blage (voce, chitară) şi Moni Ivan (voce, chitară) au adus un plus de farmec evenimentului.

Pentru informare dar şi pentru distracţia celor mici au fost organizate în paralel standuri informative, ateliere de creaţie de afişe ecologice şi picturi pe faţă, astfel încât toate categoriile de vârstă să fie răsplătite pentru prezenţa lor la eveniment.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 26, 2018. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *