Cutezătorii Munților și Salvamont au realizat o amplă acțiune de ecologizare la Luna Șes

În week-endul care a scos sute de sătmăreni la iarbă verde, Asociația de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților şi-a propus să facă din zona Luna Şes un pământ sănătos şi primitor, cu poteci curate care să bucure turiştii. Astfel, în perioada 29 aprilie-1 mai, Cutezătorii Munţilor  au organizat o tabără de ecologizare intitulată sugestiv ,,Pentru sănătatea Pământului”.

Timp de 4 zile voluntarii ATTE Cutezătorii Munţilor au lucrat împreună cu partenerii lor, Serviciul Judeţean Salvamont Satu Mare, la ecologizarea mai multor trasee turistice care pornesc din Staţiunea Luna Şes. Fiecare zi a a adus noi provocări echipei de voluntari, puse de multe ori în faţa unui peisaj dezolant, care arată că la capitolul civilizaţie mai sunt paşi de făcut. Poiana Boroş, Fântâna de sub Piatră, Vârful Pietroasa, Vârful Ţiganu, Tinovul Trestia, sunt doar câteva dintre punctele cunoscute iubitorilor de munte care au beneficiat de o binemeritată primeneală de primăvară. Nici drumul de legătură Negreşti Oaş sau parcarea de la telescaun, viitorul punct de plecare pe pârtia de schi nu au ,,scăpat” ochiului vigilent al voluntarilor, cu atât mai mult cu cât aceste zone, fiind extrem de accesibile, sunt şi vulnerabile acumulării de gunoaie.

În cadrul taberei a fost organizată luni, 30 aprilie, o zi specială pentru copii şi tineri aflaţi în dificultate, beneficiari ai Asociaţiei Stea şi elevi aflaţi în grija Casei de Tip Familial Maria. Aceştia au contribuit cu succes la ecologizarea unui traseu turistic, învăţând totodată despre responsabilitate şi despre importanţa protejării mediului înconjurător. Ziua s-a încheiat în tabăra de corturi la foc, unde cei peste 50 de  participanţi,  au fost aşteptaţi cu gulaş pregătit la ceaun de Cercetaşii României.

De 1 mai ecologizarea a vizat principalele puncte de picnic, acolo unde cetăţenii au fost informaţi către voluntarii Cutezători despre acţiunea de curăţenie realizată şi au fost îndemnaţi să păstreze locurile curate, astfel încât şi în viitor acestea să poată fi plăcute şi primitoare pentru turiştii ce vor veni.

În speranţa că zonele vor rămâne la fel de curate, ATTE Cutezătorii Munţilor mulţumesc tuturor participanţilor, partenerilor şi susţinătorilor: Serviciul Public Salvamont, Satu Mare, Primăria Negreşti Oaş, Asociaţia Stea, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului- CTF Maria, Alpin Recycling şi Organizaţiei Cercetaşii României.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 2, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.