Ziua Independenței de Stat, Ziua Victoriei, Ziua Europei și Ziua Regalității, sărbătorite la Carei

Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei organizează miercuri, 9 mai 2018, de la ora 10.00 pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din municipiul Carei un moment omagial dedicat Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial, Zilei Europei și Zilei Regalității.În cadrul manifestărilor se vor depune coroane din partea instituțiilor publice, partidelor politice și asociațiilor, în memoria eroilor căzuți în lupta pentru obținerea Independenței de Stat și în cel de-al doilea Război Mondial, va fi oficiat un Te Deum și va avea loc un scurt moment artistic.

După manifestarea de la Monument, în Parcul Dendrologic va avea loc tăierea simbolică a panglicii care inaugurează ”Aleea Inventatorilor”, parte a proiectului „Europa la ea acasă”, care în acest an a ajuns la cea de-a șasea ediție.

De asemenea, după inaugurarea proiectului „Aleea Inventatorilor”, în fața intrării principale a Castelului Károlyi va fi vernisată expoziția de fotografii, intitulată „Zilele Naționale ale României de-a lungul timpului”. Expoziția este realizată de Muzeul Muzeul Județean Satu Mare, secția Carei și Muzeul de Istorie și Artă Zalău.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 4, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.