Manifestări omagiale și culturale organizate la Carei, cu ocazia Zilei de 9 mai

Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei a organizat miercuri, 9 mai 2018, de la ora 10.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Municipiul Carei un moment omagial dedicat Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial, Zilei Europei și Zilei Regalității.

În cadrul manifestărilor a luat cuvântul Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural, care a vorbit despre însemnătatea zilei de 9 Mai, după care a fost oficiat un Te Deum.

Au fost depuse apoi coroane în memoria eroilor căzuți în lupta pentru obținerea Independenței de Stat a României din partea Primăriei Municipiului Carei, Veteranilor de război și cadrelor militare în rezervă, Subunităților M.A.I., PSD, ALDE, PNL, Asociației Foștilor Refugiați Carei, Asociațiunii ASTRA, Despărțământul Carei, Asociației „Unirea 2009” Carei, Asociației de pensionari Castelanii Seniori 2015.

Evenimentul s-a încheiat cu un scurt moment artistic prezentat de solistele Silaghi Claudia, Abrudean Andrea și Soros Iulia, acompaniate la vioară de prof. Adrian Pașca, formația Magic Dance, coordonată de Raluca Păvăluc, iar Laniana Marincaș a recitat poezia „Proclamarea Independenței”, de George Coșbuc.

În jurul orei 11.00, în Parcul Dendrologic a avut loc tăierea simbolică a panglicii care a inaugurat proiectul „Europa la ea acasă – Inventatori reprezentativi din țările Uniunii Europene”, proiect care în acest an a ajuns la cea de-a șasea ediție.

O altă manifestare dedicată zilei de 9 mai a fost deschiderea expoziției de fotografii, intitulată „Zilele Naționale ale României de-a lungul timpului”. Expoziția este realizată de Muzeul Muzeul Județean Satu Mare, secția Carei cu sprijinul Muzeului de Istorie și Artă Zalău. Expoziția se găsește în fața intrării principale a Castelului Károlyi timp de o zi, după care va putea fi admirată în Sala Cavalerilor din Castel.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 9, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.