Ludovic Orban, discuție cu Angela Merkel despre respectarea statutului de drept în România

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a discutat, în cadrul întrevederii de luni, 14 mai, de la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel despre evoluţiile statului de drept în România, dar şi despre strategia Partidului Popular European (PPE) pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

„În cadrul întâlnirii preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelarul german Angela Merkel a exprimat sprijinul pentru Partidul Naţional Liberal ca partener apropiat în cadrul PPE, fiind agreate principalele modalităţi de colaborare în ceea ce priveşte subiectele de pe agenda europeană. Totodată, a fost analizată situaţia politică din cele două ţări, inclusiv evoluţiile privind respectarea statului de drept în România, dar şi posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor economice şi încurajarea investiţiilor germane în ţara noastră”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

Liderul liberal a mai discutat cu liderul CDU şi despre strategia la europarlamentarele din 2019, făcând o trecere în revistă a problemelor politice la nivel european, discuţiile axându-se şi pe relaţiile bilaterale.

„Au fost convenite aspecte legate de strategia PPE în vederea alegerilor europarlamentare din 2019 şi au fost trecute în revistă principalele probleme politice de la nivel european. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la finalul întrevederii că a fost o întâlnire foarte utilă atât pentru Partidul Naţional Liberal cât şi pentru relaţiile bilaterale româno-germane. Partidul Naţional Liberal este şi rămâne cel mai important partid de pe scena politică românească, ataşat valorilor europene, care apară şi susţine consolidarea rolului României în cadrul Uniunii Europene”

Preşedintele PNL efectuează în perioada 13-16 mai în Germania, unde va avea întrevederi şi cu preşedintele Konrad-Adenauer-Stiftung, Norbert Lammert, fost preşedinte al Bundestag, precum şi cu secretarul general adjunct, Gerhard Wahlers, director al Departamentului pentru cooperare europeană şi internaţională al Konrad-Adenauer-Stiftung. Totodată, delegaţia PNL va mai avea întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri german, reprezentanţi ai guvernului federal pe probleme de energie şi ai grupului parlamentar CDU/CSU din Budestag, dar şi cu românii din Diaspora.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 15, 2018. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *