”Dincolo de muntele Maszat” – un nou spectacol pentru copii prezentat de Trupa Harag György

Sâmbătă, 26 mai, începând cu ora 11.00, Trupa Harag György a Teatrului de Nord prezintă ultimul spectacol pentru copii din această stagiune în regia lui Nagy Regina, ”Dincolo de muntele Maszat”.

„Am montat deja această în urmă cu zece ani cu studenții Facultății de Teatru din Kaposvár, realizând atunci o versiune studio a spectacolului. Încă de atunci am hotărât ca, în momentul în care voi avea posibilitatea, să montez spectacolul și la scenă mare. A fost o mare provocare pentru toți cei care am lucrat la realizarea spectacolului deoarece accentul a fost pus pe imaginea vizuală ceea ce a necesitat mare îndemânare și profesionalism din partea actorilor. Am introdus multe elemente ale teatrului de păpuși, costume, măști, cu ajutorul cărora reușim să creăm o adevărată atmosferă de basm. Al doilea lucru pentru care am dorit să montez tocmai acest spectacol este muzica lui Presser Gábor prin care reușește să transforme în basm stilul comun cu care suntem obișnuiți”, a declarat regizorul Nagy Regina.

Muhi Andris, elev în clasa a clasa a III-a A, se trezește erou în lumea de basm al propriului său vis, unde, viciosul Țar Pată, intenționează să păteze întreaga lume, iar barbarii curățători conduși de Imaculata Silvia, amenință cu curățenie absolută, populația de dincolo de muntele Tăciunii. Andris trebuie să salveze locuitorii imperiului tăciunii printre care se află și Janka, cea mai murdară cetățeancă. Pentru a reuși, asemenea eroilor din basme, Andris trebuie să înfrunte multe obstacole: trebuie să o găsească pe Janka, trebuie să treacă peste mlaștina petelor, să reziste demonului cu chip de păpușă, să învingă Țarul Pată și am mai putea enumera multele întâmplări mai murdare decât curatul… Rezumând într-o singură propoziție murdară: este o poveste clasică despre lupta infinită a binelui cu murdăria, mai exact a curățeniei cu murdăria, cu alte cuvinte despre victoria dezordinii.

Distribuția: Orbán Zsolt, Budizsa Evelyn, Rappert-Vencz Gábor, Laczkó Tekla, Rappert-Vencz Stella, Bándi Johanna, Varga Sándor, Bodea Tibor, Frumen Gergő, Poszet Nándor și voluntarii Trupei Harag György: Ármos Eszter, Balogh Ádám, Jankó Szép Attila, Károlyi Kinga, Kegyes Dávid, Kerekes Barbara, Kirner Katalin, Kis Olivia, Laskodi Cynthia, Nagy Botond, Nagy Janka, Süveg Attila, Tallián Anna și Tempe Stefani.

Decor: Cristian Gatină, costume și păpuși: Bodor Judit, conducător musical: Manfrédi Annamária, coregrafia: Gabriela Tănase, asistent regie: Tamás Ágnes, Regizor tehnic și sufleur: Varga Katalin.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 25, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *