Catarg cu tricolorul României, în curtea bisericii ”Sf. Mare Mucenic Gheorghe” de pe strada Barițiu

Asociația Civică ”Tempora” Satu Mare, implicată în evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri, în data de 28 mai, după încheierea Sfintei Liturghii, a înălțat pe catarg în curtea Bisericii ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de pe strada Barițiu, drapelul național, care a fost sfințit în cadrul unei ceremonii religioase. Catargul a fost realizat prin contribuția bisericii, a credincioșilor săi, a preotului paroh Cornel Pop și a Asociației Civice ”Tempora”. Acestea sunt semne prin care generația actuală lasă pentru cei ce vor veni însemne ale respectului și recunoștinței pentru cei ce au făurit România Mare, la 1918.

La eveniment a participat col.(r) Voicu Șichet, împreună cu membrii ai Asociației ”Tempora”, preoții Cornel Pop, Cristian Peteri, Viorel Boloș, Flaviu Bălaj, sute de credincioși. O contribuție importantă la acest eveniment la avut și corul Bisericii ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

După intonarea Imnului de Stat al României de către corul bisericii, soborul de preoți prezenți a oficiat un ceremonial religios și au sfințit drapelul tricolor al României care apoi a fost înălțat pe catarg, de către garda militară.

Apoi a luat cuvântul colonelul (r) Voicu Șichet, care a vorbit despre semnificația evenimentului epocal, Unirea din 1918 și a făcut prezentarea ultimului număr al revistei ”Eroii Neamului”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 28, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *