În cadrul acţiunilor organizate pentru marcarea Zilei Mondiale a Mediului, azi s-a desfăşurat în Câmpia Carei – Valea Ierului, la Urziceni Pădure, o amplă activitate de combatere a plantei invazive Ambrosia.
La activitate au participat un număr de 78 de elevi de la următoarele instituţii de învăţământ: Colegiul “Iuliu Maniu” Carei, Liceul Tehnologic “Simion Bărnuţiu” Carei, Liceul Teoretic “Ham Janos” Satu Mare, Liceul Tehnologic Tăşnad, Şcoala Gimnazială nr. 3 Carei, Şcolile Gimnaziale Berveni, Urziceni şi Tăşnad.
Această acţiune care s-a desfăşurat ca rezultat a apariţiei Legii de combatere a Ierbii Pârloagelor, a fost onorată de prezenţa lui Radu Roca – vicepreşedinte ANPM, Elisabeta Bekessy – director APM Satu Mare, Gindele Imre – director Liceul Tehnologic “Simion Bărnuţiu” Carei, precum şi a reprezentanţilor Asociaţiei “Codrii Sătmarului” – custode al sitului Natura 2000: Câmpia Carei – Valea Ierului, Mihaela Cora şi Balog Sandor.
Echipajele care au reprezentat cele opt instituţii de învăţământ împreună cu toţi invitaţii au reuşit să culeagă o cantitate semnificativă de plantă invazivă: 211 kg de Iarba Pârloagelor. Acţiunea s-a finalizat cu premierea celor mai harnici elevi precum şi cu o masă tradiţională în mijlocul naturii.