Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu” a găzduit ședința cenaclului ”Afirmarea”. A citit prozatorul Mihai Sas

Miercuri, 6 iunie, la Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu” a avut loc ședința cenaclului ”Afirmarea”, sub conducerea jurnalistului Ioan Anițaș. În centrul atenției s-a situat prozatorul Mihai Sas, care a citit două fragmente ”Curierul ucigaș, bestia își iese din fire”, dintr-un viitor roman.

După citirea textelor, au urmat discuțiile la care s-au înscris, în ordine, Ioan Tipu Sălăjanu care a apreciat cuvintele autorului. A fost de părere că din materialul citit va ieși o carte bună. La rândul lui, Ioan Pop a apreciat la justa sa valoare cartea. El consideră că cele două capitole au un fir roșu care te țin treaz. ”Aici e vorba despre literatură”, a spus Ioan Pop.

Discuțiile au continuat apoi cu luarea de cuvânt a lui Gheorghe Cormoș. El a observat foarte bine faptul că Mihai Sas reușește că realizeze o îmbinare fericită între dialog și narațiune, ca într-un stil baroc. ”În final, cu corecturile ce se cuvin oricărei lucrări de început, va ieși un roman interesant, precum romanele de 70-80 de pagini de pe vremuri”, a observat Claudiu Govor.

O caracterizare mai la obiect a realizat prozatorul și editorul George Terziu. El a fost de părere că Mihai Sas este un povestitor desăvârșit. ”Ca prozator ar trebui să stăpânească foarte bine textul, care să-i fie la îndemână permanent. Nu este nici o jenă în a se îndepărta de subiect, a spus George Terziu. Ca un scriitor adevărat, Ioan Sas își poate depăși starea, deoarece scriitorul poate face ce vrea cu textul, să îl lungească dacă vrea. Mihai Sas este tot mai stăpân pe sine, dar atenție, proza îl stăpânește, nu el stăpânește proza”, a spus George Terziu. Tot el a mai prezentat și câteva concluzii din cele întâmplate cu ocazia Zilelor Cărții de la București.

Printre vorbitori s-a numărat și Ioan Anițaș, care a făcut observația că nu e bine ca introducerea să fie făcută cu o discuție între foștii absolvenți de liceu. Este vorba despre este ceva, după părerea lui, foarte subțire, ceva de prisos. De asemenea, a propus ca toate personajele să aibă câte o descriere.

Cu aceste observații și multe altele, ședința a luat sfârșit, la care au participat în afara celor care au luat cuvântul Carol C. Koka, Dorel Iurcencu, Alexandru Vaștag, Georgeta Govor și Angela Munteanu.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 6, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *