Scriitorii sătmăreni l-au comemorat pe Mihai Eminescu la 129 de ani de la moartea sa

La inițiativa Centului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, un număr destul de mic de sătmăreni, poeți și scriitori, oameni de cultură, iubitori ai poeziei eminesciene, și-au dat întâlnire la bustul poetului național de la Colegiul Național care îi poartă numele.

Pentru început, directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” profesorul Liviu Rotaru, a prezentat importanța momentului pentru care s-au adunat cei prezenți. A arătat că se împlinesc 129 de ani de la moartea poetului, care în data de 15 iunie 1889, a încetat din viață la doar 39 de ani. Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu, considerat cel mai important reprezentant al literaturii române.

Dr. Felician Pop a spus în cuvântul său că Mihai Eminescu a fost în primul rând, un mare român. El a făcut multe pentru România, care pe vremea lui era o mică țărișoară cu numeroase probleme. Gândirea lui Eminescu oferea o mulțime de soluții. Eminescu a pus bazele întregii gândiri naționale, pe care apoi, urmașii l-au dezvoltat.

La bustul poetului au fost depuse jerbe de flori din partea celor prezenți și a instituțiilor pe care le reprezintă.

Regizorul tehnic de la Teatrul de Nord, Dorel Iurcencu a recitat strofele poeziei ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, aplaudat de către cei prezenți.

Despre gândirea eminesciană a vorbit mai pe larg dr. Alexandru Zotta. El a povestit felul în care a fost receptată gândirea poetului. Mihai Eminescu a avut o poziție greu de egalat în cultura românească. El a reușit să explice totul cu cuvinte simple. De exemplu, el a spus că ”Nu noi suntem stăpânii limbii române, ci ea este stăpâna noastră”. Aleandru Zotta a vorbit și despre valoarea de sacralitate a poetului.

Poetul Ioan Tipu Sălăjanu, a cântat două strofe dintr-o poezie a lui Mihai Eminescu, apreciat mult de către cei prezenți. Eminescu nu mai este, însă el a lăsat moștenire urmașilor o operă vastă, o gândire profundă, care oferea soluții pentru marile probleme ale țării.

Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 15, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *