Patronul unei firme din Buzău, suspectat de distribuirea în țară a peste 220.000 litri de vin falsificat

Administratorul unei firme din Buzău este suspectat de poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor că a distribuit, în mai multe en-gros-uri din ţară, peste 220.000 de litri de vin falsificat, o parte a acestei cantităţi fiind confiscată, întrucât nu era bună pentru consum, informează IGPR.

sticle_de_vin_87562700Suspectul a fost prins în urma unui control efectuat de ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi poliţişti de la serviciile de investigarea fraudelor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău şi (IPJ) Prahova, împreună cu inspectori din cadrul Ministerului Agriculturii.

Potrivit poliţiştilor, administratorul societăţii comerciale este suspectat că, în perioada ianuarie – aprilie 2013, a furnizat, cu ajutorul a zece distribuitori, în vederea comercializării, băuturi falsificate la pet-uri de doi litri, în mai multe en-gros-uri din Argeş, Brăila, Buzău, Ialomiţa şi Prahova. Cu ocazia cercetărilor, a reieşit că bărbatul a distribuit aproximativ 222.000 de litri de vin falsificat, în valoare de 770.000 de lei.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit, de către Laboratorul de Analize Vitivinicole Valea Călugărească şi de către specialiştii oenologi, că băutura în cauză nu se încadrează în limitele Legii Viei şi Vinului – 244/2002. În aceste condiţii, 26.715 litri de vin falsificat, care se aflau încă la firma suspectului, au fost indisponibilizaţi, întrucât erau improprii consumului uman direct, potrivit reprezentanţilor IGPR. Cercetările în acest caz continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Mediafax.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 2, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.