O nouă ediție a taberei de vară de la GPP Guliver, pe tema tradițiilor populare

Luni, 18 iunie, la Grădinița Guliver de pe str. Vasile Lucaciu nr. 15, cu incepere de la ora 10.00 a avut loc deschiderea oficială a Taberei de vară cu tema „Redescoperirea tradițiilor populare”. Tabăra a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție.  
În perioada 18-22 iunie, la sediul grădiniței Guliver se desfășoară activitățile taberei de vară organizate pentru preșcolarii instituției. La această ediție s-au înscris 40 de copii, pentru care conducerea grădiniței a alcătuit un bogat program de activități, sub motto-ul: „Foaie verde și-o alună/Hai la muncă împreună/Cu mult spor și voie bună!”.
Activitățile sunt coordonate de directorul G.P.P. Guliver, prof. pentru învățământ preșcolar, Cristina Nemeș.
Tema taberei ”Redescoperirea tradițiilor populare” cuprinde mai multe ateliere organizate de către cele 18 educatoare din cadrul grădiniței, astfel: ”Bucatele bunicii”, ”Împletituri din nuiele”, ”Olărit”, ”Artă” (pictură pe sticlă și înșirat de mărgele), ”Ferma”.
Atelierele sunt însoțite de audiții de muzică populară, la care are își aduc contribuția membrii formației de muzică de petrecere Bravo, condusă de Iosif Dezsi, angajat al grădiniței.
De asemenea, copiii de la Guliver vor merge în excursie la Muzeul Satului din Baia Mare, vor avea activități tematice precum ”Dans și voie bună”, ”Ziua haiducilor”, iar vineri va fi organizat tradiționalul ”bâlci” unde copiii vor învăța cum se vinde și cum se cumpără.
Pentru fiecare copil, participarea la această tabără costă 30 de lei pe zi, din partea părinților.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 19 iunie 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.