Vezi cum va fi vremea de Paște, în țară

Vremea va fi în continuare mai caldă decât ar fi normal deşi temperatura aerului scade în nord-estul ţării.

vremeaMaximele zilei, chiar şi cu peste 10 grade mai mari decât mediile climatologice, pornesc de la 22…23 de grade în nordul Moldovei, estul Transilvaniei, pe litoral şi în deltă şi ajung la 32 de grade în Banat şi Crişana. Cerul va fi mai mult senin în sud şi sud-est şi variabil în celelalte regiuni. După-amiază, pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice în zona de munte şi cu totul izolat în jumătatea de nord a ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi la munte.

Vremea în București

În capitală vremea continuă să fie însorită şi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Dimineaţa 13-14 grade. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade.

Vremea la munte și la mare

La munte vremea va fi în continuare mult mai caldă decât ar fi normal, deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Cerul va fi variabil, iar după-amiază şi la începutul nopţii pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. La mare vremea se menţine frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 25 de grade. Temperatura apei mării va fi de 14 – 17 grade. Dar, mare atentie. Nu trebuie să exagerăm cu expunerea la soare, mai ales la orele amiezii, chiar dacă condiţiile meteorologice sunt deosebit de prielnice. Riscul de arsuri este ridicat în condiţiile in care pielea noastra nu a avut practic timp până acum să se pregătească fiindcă vremea nu a fost potrivită pentru expunere la soare.

Vremea pe regiuni

Vreme în general frumoasă în regiunile de dincolo de Carpaţi. Numai după amiază şi numai la munte şi în nordvest, pe arii restrânse vor fi averse şi descăcări electrice. Vântul va fi activ în sudul Banatului. Valorile termice se menţin ridicate. La amiază vor fi 32 de grade la Timisoara, 31 la Oradea, 26 la Braşov si 23 la Miercurea Ciuc. În sud, cer mai mult senin şi foarte cald, la fel ca in zilele din urmă dealtfel, cu maxime în general între 28 si 30 de grade. Senin şi cald şi în Dobrogea. Mai răcoare pe litoral şi în deltă, 22-24 de grade la amiază dar în partea continentală, peste 25 de grade: 28 la Tulcea şi 30 la Medgidia. În Moldove, vremea se răceşte, semnificativ în partea sa nordică dar nu atât cât să putem vorbi de vreme rece: 23 de grade maxima la Suceava unde ieri erau 30 de grade, 26 la Bacău, 27 la Iasi si Focşani şi 29 la Galaţi.

Vremea pe două zile

Vineri, vremea se menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. În regiunile vestice şi nord-vestice precum şi la munte, mai ales după-amiază şi seara, vor fi înnorări trecătoare şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice. În restul ţării cerul va fi mai mult senin. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23-24 de grade pe litoral şi 31 de grade la Timisoara si Giurgiu. În capitală vremea va fi în continuare frumoasă, iar valorile termice se vor menţine peste normele climatologice ale perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. 13 grade dimineaţa. Maxima: 29…30 de grade. Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii restrinse in vestul, centrul şi nordul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24-25 de grade pe litoral şi 31 de grade în Lunca Dunării la Giurgiu. În Bucureşti, 13 grade dimineaţa, 30 de grade la amiază.

Tendinţa

Vremea de vară mai ţine câteva zile. După o uşoară răcorire în cursul zilei de astăzi, în special în Moldova, până sâmbătă maximele sunt predominant peste 25 de grade până la 31-32 de grade. Masele de aer cald ce ocupă toată partea de sud-est a Europei,  mai rezistă aşadar până aproape de sfârşitul săptămânii. Dar sub presiunea maselor de aer mai rece din vestul continentului, mase de aer care au tendinţa de înaintare spre est, de duminică începe înlocuirea aerului cald existent. Răcirea va fi semnificativă dar doar aşa regimul termic se mai apropie de cel normal al perioadei. Vor fi averse, descărcări electrice şi vânt în vestul, centrul şi nordul ţării.

Realitatea.net

 
 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 2, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.