Ford Focus căutat de autoritățile din Germania, valorând peste 27.000 lei, descoperit la Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Petea au indisponibilizat un autoturism marca Ford Focus, în valoare de 27.600 lei, care figura în bazele de date ca fiind căutat de către autoritățile din Germania.

În data de 27 iunie a.c., în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Maramureș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român Andrei V., în vârstă de 20 de ani, la volanul unui autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în Germania.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale, alertă introdusă de autoritățile din Germania.

Autovehiculul, în valoare de aproximativ 27.600 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 28, 2018. Filed under Infracțiuni, Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *