Prefectul Darius Filip a primit în audiență săptămâna aceasta patru persoane din județ

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a susţinut marţi, 3 iulie 2018, audienţe cu cetăţenii. Alături de prefect au fost prezenţi consilierul serviciului juridic, Corina Şereş şi consilierul pe relaţii cu publicul, Florin Găzdac. În această săptămână s-au înscris în audienţă patru persoane.

Prima persoană venită în audienţă a solicitat sprijin pentru a i se amenaja un podeţ care să permită accesul către imobilul său cu mijloace auto dinspre drumul judeţean de curând modernizat. În urma discuţiilor prefectul a asigurat persoana că se va face o verificare cu privire la prevederile proiectului de modernizare al DJ 108 L referitoare la locul de amplasare a podeţelor din localitatea Gelu.

În cadrul audienţelor s-a revenit cu problema depozitărilor de deşeuri de pe lângă blocul de pe strada Ion Ghica şi ocuparea fără forme legale a unor locuinţe din această clădire. Prefectul a comunicat persoanei că se va face o acţiune de identificare a unor soluţii legale cu privire la aceste probleme.

A treia persoană a solicitat verificarea procedurilor primăriei Cămin referitoare la eliberarea autorizaţiilor de construire a unor spaţii comerciale. Prefectul a informat că va dispune o verificare cu privire la problema sesizată.

Ultima persoană venită în audienţă a ridicat o problemă de fond funciar, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren intravilan în Homorodul de Jos. Suprafaţa a fost solicitată în anul 1991 de mama sa şi reprezintă teren aferent casei de locuit şi grădina acesteia în suprafaţă de 44 ari fiind cuprins în vechiul C.A.P. Având în vedere că la nivelul primăriei nu s-a rezolvat deocamdată cererea, persoana a apelat la sprijinul Instituţiei Prefectului – Judeţul Satu Mare pentru a se urgenta validarea de către Comisia judeţeană de fond funciar. Persoana a fost îndrumată să depună un memoriu la care să ataşeze documentele clarificatoare pentru a se face verificări în vederea identificării soluţiei legale.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 3, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *