Asociația Cutezătorii Munților a lansat un proiect dedicat tinerilor sătmăreni

Vineri, 6 iulie 2018, la sediul Centrului Multifuncțional Alter Ego aparținând Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, Asociația de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților a organizat un eveniment de lansare a unui proiect ce vizează implicarea tinerilor sătmăreni în activități de eco-turism și drumeție montană.

Au onorat invitația de participare directorul Direcției Județene de Sport și Tineret Satu Mare, domnul Ardelean Adrian, reprezentanți ai DGASPC și ai altor instituții partenere, tineri din Centrul de tip Familial Maria din Satu Mare, respectiv din Centrul de Tip Familial Ștefania din Oar, precum și alți sătmăreni interesați de activități ce presupun mișcarea în natură.

Președinta ATTE Cutezătorii Munților, Anna Alcazar, a prezentat pentru început activitatea de până acum a Asociației, constând în drumeții tematice, tabără de ecologizare, acțiune de plantare, organizarea de evenimente ce încurajează mișcarea, în general, și mișcarea în natură, în special, organizarea de evenimente culturale, activități foarte numeroase și diverse în care tot mai mulți sătmăreni se implică, devenind parte a unei mișcări locale ce promovează un stil de viață sănătos în rândul tinerilor.

Proiectul  intitulat ,,Concurs de ecoturism: Trofeul Cutezătorii Munților” a fost prezentat în cadrul evenimentului de către Pușa Câmpan, manager de proiect. Echipa Cutezătorii Munților așteaptă înscrieri ale tinerilor dornici să participe între 20-22 iulie la Luna Șes, locul unde se va desfășura prima ediție a acestui concurs. Cu sprijinul partenerilor din cadrul Consiliului Județean Satu Mare-Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare și a Clubului 315 Orientare vor fi organizate două probe de concurs foarte interesante, respectiv proba de escaladă și cea de orientare sportivă. Despre aceste probe au vorbit în cadrul evenimentului Alex Costin, din partea Serviciul Județean Salvamont Satu Mare, respectiv Istvan Balog, președinte al Clubului 315 Orientare din Satu Mare.

Cutezătorii pregătesc și alte 3 probe de concurs în care tinerii își vor putea demonstra cunoștințele teoretice despre Munții Gutâi-Oaș și despre comportamentul în drumeții, cunoștințele legate de acordarea primului ajutor în situații punctuale cu care se pot întâlni pe trasee montane, dar își vor putea etala și talentele artistice în cadrul probei culturale ce se va desfășura în seara zilei de sâmbătă, 21 iulie, la foc de tabără. Toate activitățile preconizate pe parcursul celor două zile vor fi organizate în tabăra de corturi ce va fi amenajată la Luna Șes, respectiv pe traseul ce va fi parcurs până în Vârful Pietroasa.

Duminică, 22 iulie, va fi susținut în cadrul taberei un workshop antidrog, această acțiune fiind realizată cu sprijinul specialiștilor de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, după care va avea loc festivitatea de premiere.

Concursul de ecoturism ,,Trofeul Cutezătorii Munților” beneficiază de finanțare din partea DJST Satu Mare, ca urmare a unui proiect depus de ATTE Cutezătorii Munților. Concursul este dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 14-35 ani. Programul complet  poate fi consultat pe pagina de facebook Asociația Cutezătorii Munților, respectiv pe pagina evenimentului ,,Trofeul Cutezătorii Munților-ediția I-a”, unde sunt postate toate detaliile, precum și eventualele modificări în program.

ATTE Cutezătorii Munților sprijină incluziunea socială a tinerilor din medii defavorizate prin implicarea în activități în natură  și munca în echipă, motiv pentru care o parte din tinerii prezenți vor proveni din rândul beneficiarilor de servicii sociale.

Transportul tinerilor la locul de desfășurare a evenimentului va fi asigurat din Satu Mare cu sprijinul partenerilor de la Informația Zilei. Participarea la concurs este gratuită pentru toți tinerii interesați, cu condiția înscrierii din timp a echipelor. O echipă va cuprinde minim 5 persoane, incluzând și însoțitorii în cazul minorilor.

Echipa Asociației de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților mulțumește partenerilor și sponsorilor: DJST Satu Mare, Informația Zilei, DGASPC, Centrul Multifuncțional Alter Ego, Cercetașii României, Clubul Ecologic ProTerra Carei, Salvamont Satu Mare, Club 315 Orientare, CPECA Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 9, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *