Amenzi în valoare de 32.000 lei, aplicate de polițiștii rutieri în cursul zilei de 11 iulie

În cursul zilei de ieri, 11 iulie a.c., polițiștii sătmăreni au desfășurat activități pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru locuitorii din județ. Pentru neregulile constatate, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat aproximativ 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 32.000 de lei.

De asemenea, ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au dispus măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 8 conducători auto.

Un conducător auto, de 43 de ani, din Satu Mare, a fost identificat de către polițiști, pe DN 19, în localitatea Păulian, în timp ce efectua o depășire neregulamentară. Acestuia i s-a reținut permisul de conducere.

Polițiștii au surprins cu aparatele radar, șapte  conducători auto, cu vârste cuprinse între 23 și 43 de ani, care circulau cu viteze cuprinse între 103 și 116 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă legală admisă de 50 km/h.

Atragem atenția conducătorii auto să țină cont de faptul că viteza determină creșterea distanței de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă și totodată, aceasta determină și agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză, astfel că este obligatoriu pentru aceștia să respecte limitele de viteză stabilite pe fiecare tronson de drum.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 12, 2018. Filed under Infracțiuni, Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *