Monografia orașului Ardud „Istoria unei Cetăți 1215 – 1945” se lansează duminică la Ardud

Scriitorii Ștefan și Rodica Berci vor lansa o nouă carte în cadrul programului Festivalului MedievArtFest Ardud 2018. Organizatorii evenimentului editorial sunt Primăria și Consiliul Local Ardud și Asociația Culturală ”Augustin Mircea” Ardud. În cadrul programului Festivalului MedievArtFest Ardud 2018 va avea loc și lansarea monografiei orașului Ardud „Istoria unei Cetăți 1215 – 1945”, duminică, 22 iulie 2018 începând cu ora 13:30 la Cetatea din Ardud. Autori: Ștefan și Rodica Berci. La lansarea de carte va participa și trupa Nomen Est Omen condusă de către Prof. univ. dr. Mihai Plămădeală din București.

Sunt invitați prof. dr. Lucian Năstasă-Kovacs – managerul Muzeului de Artă din Cluj Napoca (Palatul Banffy) și Nicolae Decsei – președintele de onoare al Comunității Evreiești Satu Mare.

„Cartea soților Berci este un exemplu de reclădire, de înălțare sufletească, de mângâiere, de prietenie, de conviețuire pașnică. Ghidul cetății a ajuns stăpânul ei și tine porțile larg deschise pentru toți cei ce doresc să cunoască istoria. Călătoria în timp nu este numai un coșmar, ci și o blândă aducere aminte a perioadelor de pace și de bună înțelegere. A perioadelor când s-au născut copii, când s-au făcut nunțile și vunul a curs din ulcioare, a umplut paharele pentru închinare și pentru progres.

Citind această lucrare, am descoperit că Ștefan Berci s-a întrecut pe sine. Alături de soția sa Rodica a găsit formula cea mia potrivită de a clădi o lucrare memorabilia. Au broscodit în stele, le-au căutat pe fundul apelor, atunci când apa istoriei a fost liniștită, atunci când apele nu au fost tulburi și stelele s-au putut reflecta în ele…!” Nicoară Mihali. Va modera Liviu Pancu.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 18, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *