A apărut un nou număr al revistei ”Eroii Neamului”, cu articole de calitate tot mai bună

Revista ”Eroii Neamului” cunoaște un salt calitativ număr de număr, atât în conținut cât și tematică. Col.(r) Voicu Șichet continuă să scrie despre ”Jurnalul cimitirelor și monumentelor eroilor” (XXXIV), în care ne anunță că Monumentul Eroului Necunoscut va fi reamplasat în Piața Libertății și manifestările care au avut loc anul acesta. Inaugurarea unui catarg și sfințirea Drapelului Național la Școala Gimnazială ”Octavian Goga” din municipiul Satu Mare. În data de 13 iunie a fost depusă în Biroul Permanent al camerei Deputaților propunerea legislativă pentru declararea lui Vasile Lucaciu ”Erou al Națiunii Române”.

Dr. Daniela Bălu scrie despre un eveniment istoric, ”Primarul Vienei a primit Drapelul și Medalia Centenarul Marii Uniri”, în cadrul evenimentului ”România salută Viena”, care a avut loc la 16 iunie. Preotul dr. Cristian Boloș continuă seria articolelor ”Modele creștine de eroism (XXXI) despre Sfântul om îndumnezit”.  Tot dr. Daniela Bălu publică ”Memoriu justificativ întocmit pentru reconstruirea Statuii ”Eroului Necunoscut”.

”Crez și ideal: destinul unui maramureșean”, Cristina Mareș de la Colegiul Național ”Gheoghe Șincai” din Baia Mare și Ciprian Baltă de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare, publică un interesant articol despre Ilie Lazăr, un adevărat erou al Maramureșului.

Dr. Viorel Câmpean scrie despre Ziua de 9 Mai care are o triplă semnificație în istoria noastră, Ziua Independenței Naționale, Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste și Ziua Uniunii Europene. Citind articolul scris de ing. Luminița Cornelia Zugravu ne dăm seama de ce drapelul României este roșu, galben și albastru.

Profesorul Carol C. Koka scrie despre ”O zi astrală în istoria Sătmarului milenar”, intrarea armatelor române în Satu Mare la 19 aprilie 1919, iar lt. colonel (r) Ioan Bălănescu de spre regina Maria – mare eroină a României. Profesor Cristina Gherman de la Colegiul Național ”Doamna Stanca” își titrează articolul ”Când bat clopotele pentru eroii neamului…” iar Daiana Maria Dragoș despre ”Sacrificiile soldaților români în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Dr. Viorel Ciubotă și Mihaela Sălceanu scriu despre Gheorghe Patachi Văleanu, un erou român sătmărean născut la Vezendiu, județul Satu Mare, iar profesorul preot Gheoghe-Radu Sălăgian Parohia ortodoxă Română Bercu Nou și Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Satu Mare scrie despre ”Adevăruri despre daci”. Ing, ec. Cristian Mareș, scrie despre ”Geopoliticianul Eminescu”, un geniu al românilor în adevăratul sens al cuvântului. Și tot despre Eminescu scrie dr. ing. Luminița Cornelia Zugravu.

Muzeograful Mihaela Sălceanu scrie un amplu articol despre Ioan Maniu – promotor al luptei naționale pentru emanciparea românilor, iar dr. Viorel Câmpean despre Nicolae Bran, un artist din nordul Transilvaniei, pictor al Independenței.

Revista mai cuprinde și alte articole, bunăoară se împlinesc 600 de ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești între anii 1386-1418. Din volumul ”Cronicari români din Ardeal”, Prof. Ioan Corneanu și Lacrima Teocan Istrăuan publică ”Cronicarul Ioan Lupaș (1880-1967) Biserica și Școala Românească din Brașov. Marian Ioan Chiorean ne aduce în față ”Gesta Hunnorum et Hungarorum”, un document important în istoria noastră.

Despre ”Un octogenar polivalent: profesorul Nicolae Pop” din Apa titrează col. (r) Voicu Șichet, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 80 de ani. Mai putem citi ”Avram Iancu – model și inspirație”, de prof. Cătălina Satmari, ”Inundațiile din 1970-moment de cumpănă, dar și de solidaritate pentru sătmăreni”, de Alexandra Maria Orha de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”.

Sub titlul ”Ecouri canadiene” este publicată materialul primit de la o concitadină a noastră, absolventă a Liceului ”Mihai Eminescu” în 1972, ing, Angela Faina, ilustratoarea revistei ”Candela de Montreal”, un interesant material ce merită citit. Revista publică pe coperțile sale un Catarg cu Drapelul Național și Simularea amplasării Monumentului Eroului Necunoscut la Satu Mare.

Prof. Carol C. KOKA 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 28, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *