La Biblioteca Județeană a avut loc cea de-a doua ediție a Galei poeziei sătmărene

Marți, 31 iulie, la Biblioteca Județeană Satu Mare a avut loc cea de-a doua ediție a Galei poeziei sătmărene. Evenimentul a fost organizat de Asociația Clubul Creatorilor Afirmarea în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare. Cu începere de la ora 16.00, în Sala ”Gheorghe Bulgăr” a avut loc o nouă întâlnire cu poezia de calitate. Președintele Asociației Clubul Creatorilor Afirmarea, Ioan Anițaș a vorbit despre acest eveniment, care are loc în anul Centenarului.

”Încercăm să făurim o punte de legătură între cei care au scris cândva poezie și cei care scriu astăzi”, a spus poetul George Vulturescu. El a citit o serie de poezii reprezentative de Ion Bala, Salah Maghdi, Mihai Ghenceanu și Viorel Vladimirescu, de la care a citit poezia ”Umbra unei singure zi”.

În continuare poetul Ioan Nistor a dat citire unei poezii închinate tuturor locuitorilor sătmăreni ”Un cenaclu…”, apreciat de către cei prezenți, o poezie proprie și o alta în memoria marelui luptător pentru drepturile românilor, dr. Vasile Lucaciu.

Poeta Dana Criste a fost mai darnică. Ea a citit o suită de poezii din creația lui Ion Vădan, Ion Sasu, George Terziu, și o poezie proprie. Gheorghe Cormoș a dat citire poeziei ”Cu capul plecat” de Dorin Sălăjan, ”Vorba”, de Ion Bala, ”Clipa” de Vasile Tarța dar și o poezie de Geanina Bercea și Teodor Curpaș.

A urmat apoi poetul și epigramistul Ioan Tipu Sălăjanu cu poezia ”Toamna”, ”Sărută-mă”, o poezie proprie și cum era și firesc, a dat citire și unei epigrame. Claudiu Govor a prezentat o poezie de Mirela Cadar și alta de Gheorghe Crețu. Carol C. Koka a citit ”Poem”, dedicat poetului Ion Bala, poezii de Vasile Mic și A. Comăniță.

Mihai Sas a citit poezia lui Ovidiu Suciu ”Dincolo de țară”, ”Iubire târzie”. Ioan Gavrilaș ”Lacrimi de Lună” și poezia proprie ”Dacă”. Din creața lui Teodor Curpaș a citit Cuc Rodica, iar Ioan Anițaș a citit din creația lui Ioan Codreanu.

Dr. Alexandru Zotta a tras concluzia finală. Din cele prezentate astăzi a rezultat că la Satu Mare avem mulți creatori de poezie. Evenimentul de astăzi demonstrează că poezia nu șterge spiritul înălțător al omului, ci poate deveni în anumite circumstanțe un sprijin real al omului. Tot mai mulți sunt aceia care depun un efort în acest domeniu. Poezia are datoria de a da existenței un sens.

La reușita evenimentului de astăzi și-a adus contribuția cantautoarea Georgeta Govor, care a interpretat mai multe piese: ”Treceți batalioane române Carpații”, într-o interpretare proprie, un alt cântec pe versurile poetului Ion Bala și altul pe versurile lui Gheorghe Cormoș.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 31, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *