78 de ani de la Dictatul de la Viena, marcați printr-o serie de manifestări la Carei și la Satu Mare

Dictatul de la Viena din 1940 a reprezentat unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria românilor. Peste 1.500 de români din Transilvania de Nord-Vest au fost masacrați în mod barbar de regimul horthyst, instaurat în mod discreționar de Axa Răului, Hitler-Mussolini-Horthy.

Anul acesta, când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, comemorăm și 78 de ani de la martiriul neamului nostru. Centrul pentru Politici Locale Alba Iulia și Asociația Județeană a Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, în parteneriat cu  Asociația  Socio-Culturală ”Țara Oașului”, Societatea Cultural-Patriotică ”Avram Iancu”, Asociația ”Codrenii”, Asociațiunea Culturală ”Astra” Despărțământul ”Aurel Coza” Carei, Asociația Județeană a Pensionarilor Satu Mare şi Carei, comunităţile de foşti refugiaţi Filiala Carei organizează la Carei un eveniment special intitulat ”Centenarul Marii Uniri. Carei, ultima frontieră” unde vor fi prezenți istorici, oficialități locale și centrale, martori ai acelor vremuri, urmași ai deportaților din 1940 precum şi fiul primarului român din Carei din anul 1940.

Joi, 30 august, de la ora 17.30 vă invităm pe platoul din fața Muzeului Județean Satu Mare unde cu această ocazie autorități, istorici, foști refugiați și aparținători vo rosti alocuțiuni. Va urma o procesiune pe traseul: Muzeul Județean Satu Mare – Troiță – bust Avram Iancu – statuie Vasile Lucaciu.

Vineri, 31 august 2018, de la ora 17,00 la Monumentul Refugiaţilor din 1940 de pe strada Ignişului iar de acolo în procesiune până la Sala festivă de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu.

Vom evoca acele timpuri cumplite care s-au abătut, în mod nemilos asupra poporului român, vom celebra patriotismul și jertfa eroilor noștri care au realizarea România Mare.

Vom face un arc de timp între cele două momente esențiale din istoria noastră, 1918-1940, vom prezenta cazuri de personalități care au fost omorâte în chinuri groaznice după instaurarea regimului hortyst pentru simplu fapt că au fost delegați la Marea Unire.

Vom arbora un catarg al tricolorului românesc la Monumentul Ostaşului Român de la Carei, un sobor de preoți va ține o slujbă în cinstea martirilor neamului nostru.

Istorici și oficialități vor ține conferințe legate de acest eveniment.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 23, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *