Adrian Oros: Guvernul PSD-ALDE pune în pericol securitatea alimentară a României

Vineri, 31 august, de la ora 10.30, la sediul Organizației Județene PNL Satu Mare a avut loc conferința de presă susținută de deputatul Adrian Oros, vicepreședinte PNL și vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie alimentară şi Servicii specifice din Camera Deputaților. Alături au participat viceprimarul și președintele Organizației Județene PNL Satu Mare, Adrian Albu și deputatul Romeo Nicoară. 

Deputatul Adrian Oros a arătat că prins fiind în lupta cu justiția, Guvernul PSD-ALDE a uitat să lupte cu Pesta Porcină Africană. Harta evoluției Pestei Porcine Africană în Europa arată că România este cea mai afectată țară.

După cum afirmă Phil Hogan de la Comisia Europeană, fermierii afectați de PPA nu vor primi bani europeni pentru despăgubiri. Măsurile de monitorizare și eradicare a PPA sunt susținute financiar de UE din 2015 prin programul strategic plus finanțarea de urgență (Reg. 652/2014. România să ia toate măsurile necesare pentru a ține boala sub control (Dir.2002/60/EC.

Iar minciuna lui Petre Daea: Nu se pot da despăgubiri pentru că nu există aviz al CSAT pentru rectificarea bugetară. ANSVSA avea 257 mil lei pentru despăgubiri. Vom ajunge să depindem exclusiv de carnea de porc importată.

Zece întrebări la care trebuie să răspundă Liviu Dragnea – Geronimo Brănescu – Petre Daea:

1. De ce nu s-a restricționat circulația animalelor (inclusiv a porcilor) în 2017, când a fost diagnosticat primul focar de Pestă Porcină Africană (PPA)? Dimpotrivă, în populismul său, Petre Daea a făcut presiuni să se deschidă târgurile de animale?

2. De ce anul acesta, după apariția pestei porcine africane, Președintele ANSVSA nu a dispus inspecții (examene clinice) în exploatațiile cu animale, așa cum prevăd normele sanitare veterinare? În celelalte state UE aceste inspecții se fac de două ori pe an, chiar dacă nu evoluează boli grave. Au fost solicitări repetate în acest sens din partea medicilor veterinari, inclusiv la mitingul de protest, din primăvară, din fața ANSVSA. Cred că focarele de boală puteau fi identificate din timp și pierderile ar fi fost mult diminuate, pentru că, potrivit Deciziei CE 709/2014, art. 8, lit. d, se poate face comerț și export din zone libere de PPA, dacă animalele provin din exploatații care au făcut obiectul inspecțiilor de două ori la interval de 4 luni. Nu se bloca astfel toată țara.

3. De ce ANSVSA nu a deblocat Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor? Baza de date nu poate fi utilizată pentru punerea în aplicare și verificarea restricțiilor de circulație a animalelor.

4. De ce Guvernul nu a modificat decât zilele acestea legislația cu privire la vânătoarea mistreților, deși, când are alte interese, emite Ordonanțe de Urgență săptămânal?

5. De ce Centrul Național pentru Combaterea Bolilor a fot convocat abia în 28 iunie, deși primul focar de PPA în Tulcea a apărut în 10 Iunie, cu optsprezece zile înainte?

6. De ce Consiliul Științific al ANSVSA a fost convocat abia la sfârșitul lunii iulie iar planul de eradicare al PPA a fost trimis la Monitorul Oficial abia în 6 August?

7. De ce nu s-au procurat din timp (din 2017) mijloace de incinerare și nu s-au stabilit locuri de îngropare predeterminate pentru eliminarea alternativă a cadavrelor care nu pot fi incinerate (pct. 4, anexa IV, Directiva 92/119/CEE)?

8. De ce nu s-a intensificat programul de supraveghere pasivă la mistreț (examen de laborator din probe recoltate de la animale bolnave sau moarte) și nu s-a aplicat această supraveghere în fermele comerciale? De ce nu s-a instituit un program de supraveghere activă la porcii domestici (identificarea de anticorpi la animale clinic sănătoase) ca soluție pentru județele limitrofe celor în care evoluează boala?

9. De ce conducerea ANSVSA a refuzat constant colaborarea cu Colegiul Medicilor Veterinari din România si cu Asociațiile de Crescători?

10. De ce nu s-a făcut de la început o informare corectă a proprietarilor de porcine, a reprezentanților industriei de profil și a întregii populații privind măsurile care se impun, obligațiile ce le revin, precum și gravitatea consecințelor nerespectării acestor măsuri?

Adresez public întrebările la care Guvernul PSD-ALDE trebuie să răspundă după ce a compromis pentru mulți ani de-acum înainte creșterea porcului și industria de profil din România.

În acest moment cred că vorbim cu adevărat despre un act de trădare de țară, și despre acțiuni care pun în pericol siguranța și securitatea alimentară a României.

Deputat Adrian Oros, 

Vicepreședinte PNL

Vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie alimentară şi Servicii specifice din Camera Deputaților

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 2, 2018. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.