Mircea Lețiu a primit din partea PS Iustin Sigheteanul „Crucea Voievodală Maramureșeană”

Arhiereul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, PS Iustin Sigheteanul a fost prezent luni, 6 mai în mijlocul credincioşilor de la Biserica „Naşterii Maicii Domnului” din Satu Mare. Înalta faţă bisericească a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi din Satu Mare, slujba religioasă din cea de-a doua zi a Sărbătorilor Pascale în faţa a sute de credincioşi adunaţi să asculte Mesajul Sărbătorilor Pascale, la biserica ortodoxă din Cartierul Soarelui.

mircea letiu

La slujbă au participat şi prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, deputaţii Octavian Petric şi Ovidiu Silaghi, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica şi cei doi viceprimari dr. Radu Roca şi Marcela Papici. În predica sa, PS Iustin Sigheteanul a vorbit despre importanţa Sărbătorilor Pascale pentru creştini, subliniind în principal mesajului transmis de Mântuitorul nostru care a ales să moară pe cruce pentru a răscumpăra păcatele noastre.

La finalul slujbei bisericeşti, PS Iustin Sigheteanul i-a oferit deputatului în Adunarea Eparhială şi în Adunarea Naţională Bisericească, Mircea Leţiu, diploma „Crucea Voievodală Maramureşeană” respectiv „Crucea Voievodală” drept răsplată „pentru fidelitatea faţă de Biserica Ortodoxă Română, pentru implicarea responsabilă şi competentă în restaurarea mai multor monumente istorice bisericeşti de mare valoare, precum şi în construcţia mai multor biserici şi pentru bucuria prilejuită credincioşilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului prin aducerea Sfintei Lumini de Învierea Domnului”, stă scris pe diploma înmânată lui Mircea Leţiu.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 6 mai 2013. Filed under Spiritualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.