Proiect de prevenire a infracțiunilor în trafic: ”Asigură-te că mergi pe drumul cel bun!”

Siguranța rutieră a cetățenilor constituie una din prioritățile naționale și implicit a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în contextul în care, gravitatea accidentelor de circulație situează țara noastră în topul țărilor UE cu risc rutier major, aceasta, în timp ce comunitatea europeană depune eforturi susținute pentru reducerea până în anul 2020, cu 50% a mortalității, rezultate ca urmare a accidentelor rutiere.

Principalele cauze generatoare care au determinat producerea unor accidente rutiere și afectarea gradului de victimizare rutieră sunt succint prezentate în diagrama de mai jos, diagnoza acestora relevând necesitatea implementării unui proiect de tipul celui ce urmează a fi implementat la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

Apreciind dinamica accidentelor rutiere soldate cu victime omenești din primele 6 luni ale anului 2018, prin prisma cauzelor generatoare, se constată că 19 accidente au fost generate de abaterile săvârșite de către pietoni.

Pe locul secund se situează abaterile săvârșite pe fondul conducerii sub infleunța alcoolului și nerespectarea regimului legal de viteză, în câte 18 cazuri.

Această situație este urmată de neacordarea de prioritate pietonilor, în 16 cazuri.

Pe locul patru în ierarhie se situează neasigurarea la schimbarea direcției de mers, pe fondul cărora s-au comis 9 accidente.

Pe fondul nerespectării distanței între vehicule s-au produs 9 evenimente.

Celelalte accidente au avut drept cauze următoarele abateri : alte preocupări de natură să distragă atenția în 8 cazuri, 4 abateri săvârșite de către bicicliști, neasigurare la mersul înapoi 2 cazuri, abateri ale conducătorilor de atelaje în 2 cazuri, nerespectarea trecerii la nivel cu calea ferată un caz.

Statistica mai susamintită, se referă la perioada ianuarie-iunie 2018.

În ceea ce privește victimele rezultate în urma producerii accidentelor de circulație, constatăm faptul că ponderea o dețin pasagerii care au fost victimizați în 48 de cazuri, urmați de către pietoni în 44 cazuri, conducătorii auto în 39 de cazuri, bicicliștii în 17 cazuri, mopediștii în 4 cazuri, motocicliștii și însoțitorii de animale în câte un caz.

În contextul celor expuse, ajungem să concluzionăm faptul că, doar conştientizarea poate schimba în mod pozitiv comportamentul participanților la trafic. Creşterea gradului de conştientizare stă la baza formării trăsăturilor de caracter (stimă şi încredere de sine, abilitatea de a lua decizii, aptitudini sociale etc.), ceea ce poate duce la atingerea scopului preventiv propus: schimbarea comportamentului participantului la traficul rutier și totodată, reducerea riscului de victimizare rutieră.

Proiectul se adresează tuturor participanților la traficul rutier, scopul fiind acela de a reducere riscul de implicare al acestora în comiterea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și reducerea riscului de victimizare rutieră.

Pentru atingerea scopului propus, vo fi urmate următoarele direcții:

Informarea participanților la traficul rutier cu privire la riscurile infracționale, dar și de victimizare, generate ca urmare a nerespectării regulilor de circulație.

Informarea conducătorilor auto cu privire la consecințele și implicațiile legale asociate neutilizării centurii de siguranță, consumului de alcool și droguri, și nerespectarea limitei legale de viteză impusă pe diferite tronsoane de drum.

Informarea pietonilor cu privire la obligațiile și responsabilitățile pe care aceștia le au, în calitate de participanți la traficul rutier.

Informarea publicului larg, în cadrul organizării unor manifestări culturale și religioase, cu privire la consecințele ce decurg ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul rutier.

Informarea elevilor din clasele a XII –a, din liceele sătmărene cu privire la riscurile de victimizare în traficul rutier, ca urmare a nerespectării prevederilor legale vizând traversarea regulamentară a străzii în calitate de pietoni și totodată, în calitate de viitori/deținători ai permisului de conducere.

Activitățile propuse se vor desfășura în zone de agrement din Municipiul Satu Mare și în zone intens circulate; în zonele frontierei comune cu Ungaria; în liceele sătmărene și în cadrul unor manifestări culturale și religioase, cu adresabilitate publicului larg, astfel încât un număr cât mai mare de participanți la trafic să fie informați cu privire la conduita ce trebuie adoptată pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.

Proiectul se va derula pe o perioadă de aproximativ 1 an, până la finele lunii septembrie 2019 și va fi implementat la nivelul județului Satu Mare, în special în Municipiul Satu Mare.

La implementarea proiectului și-au adus aportul Corpului Național al Polițiștilor – Biroul Teritorial Satu Mare și Safety Broker – Agenția Satu Mare, acesta urmând a se desfășura cu implicarea directă a polițiștilor din structurile poliției rutiere, prevenire și relații publice.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 14, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *