Concursul ”Cel mai reușit pod și ponton realizat din deșeuri de PET”, pentru tineri din România și Ungaria

Începând cu luna mai 2018, la nivelul județului Satu Mare se implementează proiectul ROHU62 JOINTGREENCORR, Coridor verde fără frontiere”, proiect finanțat prin Programul INTERREG V-A România-Ungaria.

Obiectivul general al proiectului este conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea moștenirii naturale în zona transfrontalieră a Someșului Inferior prin încurajarea eco-turismului, activităților educative de mediu ca alternative pentru dezvoltarea comunității și integrarea experiențelor practice în programele educative. Aria de implementare a proiectului se suprapune pe cursul inferior al râului Someș, pe raza localităților: Odoreu, Vetiș Oar, Păulești și Satu Mare.

În cadrul proiectului în data de 24.09.2018, la Liceul de Arta „Aurel Popp” s-a lansat concursul de proiecte ,,Cel mai reușit pod și ponton realizat din deșeuri de PET” care se adresează tinerilor viitorilor arhitecți din România și Ungaria.

Evenimentul la care au fost prezeţi elevi ai liceului însoţiţi de cadrele didactice de specialitate şi conducerea liceului, a fost mediat Elisabeta Bekessy, director executiv APM Satu Mare care a prezentat detaliat cerinţele concursului precum şi interesul manifesat de a se implica voluntar şi studenţi la arhitectură la Cluj Napoca, Bucureşti şi Debrecen. Iniţiativa acestui concurs a fost felicitată Oltea Săveanu, inspector de specialitate din cadrul ISJ Satu Mare care a asigurat organizatorii de susţinerea Inspectoratului Şcolar a tuturor proiectelor cu finanţare europeană în care se implică elevi şi in special a celor cu teme de mediu, care duc la dezvoltarea spiritului civic al tinerei generaţii.

Toţi cei prezenţi şi-au manifestat dorinţa de implicare, ca urmare în zilele următoare tinerii doritori de implicare vor face o excursie de studiu în situl Someșul Inferior în zona comunei Odoreu, pentru a se familiariza cu peisajul zonei în vederea realizării unui proiect de pod din deşeuri de Pet, viabil şi pliabil în zona identificată.

Finalizarea concursului va fi în 30.10.2018 la Casa Meşteşugarilor, când o comisie formată din specialişti (arhitecţi, ingineri constructori) va evalua şi va premia toate proiectele realizate de tinerii arhitecţi. iar cel declarat câştigător va fi realizat în realitate de către constructorul angajat prin proiect.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 25, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.