Ana Birchall: Republica Moldova poate conta pe România pentru integrarea euro-atlantică și în UE

Viceprim-ministrul Ana Birchall a avut, luni, 8 octombrie, la București, o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Cristina Lesnic. În acest context, oficialul român a reiterat angajamentul ferm al României față de avansarea parcursului european al Republicii Moldova, în conformitate cu Parteneriatul Strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Viceprim-ministrul Ana Birchall a evidențiat importanța pe care o are continuarea procesului de reforme democratice și economice profunde și mobilizarea eforturilor în direcția implementării prevederilor Acordului de Asociere UE – Republica Moldova.

”România a demonstrat consecvență în angajamentul de a sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova. Îmi exprim speranța că idealul integrării europene și euro-atlantice a Republicii Moldova va fi înfăptuit cât mai curând, ca o dovadă în plus a ireversibilității parcursului către o democrație consolidată și a apartenenței Republicii Moldova la marea familie europeană”, a declarat Ana Birchall.

Viceprim-ministrul Ana Birchall a exprimat interesul pentru implementarea proiectelor de cooperare bilaterală aflate în derulare pe relația cu Republica Moldova, cu obiectivul de generare de beneficii directe pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor Republicii Moldova.

Totodată, cei doi demnitari au avut un schimb de opinii asupra evoluțiilor legate de procesul de reglementare a conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Viceprim-ministrul Ana Birchall a evidențiat sprijinul României pentru reglementarea cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului din regiunea transnistreană, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale  a Republicii Moldova, în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional.

gov.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 8, 2018. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *