Halloween-ul sărbătorit la Tășnad. Expoziție realizată de elevii Școlii Gimnaziale Tășnad

Marți, 30 octombrie 2018, de la ora 17:00 la Muzeul Orășenesc Tășnad a avut loc vernisajul expoziției de desene realizate de elevii Școlii Gimnaziale Tășnad cu tematica Halloween-ului. Cu aceeași ocazie, elevii au sărbătorit Haloweenul la Tășnad. Expoziția conține peste 150 de desene ale elevilor din clasele V-VIII de la Școala Gimnazială din Tășnad, de la secțiile română și maghiară.

Așa cum a declarat profesoara de desen Emöke Ingrid Herskovics, sub a cărei îndrumare elevii au realizat desenele, această expoziție este la a cincea ediție. Elevii au pregătit cu o lună înainte aceste desene, iar cele mai bune și reprezentative au fost selectate pentru a fi expuse în muzeu. Elevii se simt onorați cu prezența lor în expoziție, mulți dintre ei sunt deja talente.

Sălile muzeului au devenit neîncăpătoare, alături de copii ca de obicei s-au aflat și părinții acestora, care și-au adus contribuția la costumația specifică de Halloween.

La vernisaj au participat muzeograful Costin Lucian Traian, profesoara de desen Emöke Ingrid Herskovics, profesori de la Școala Gimnazială din Tășnad, părinți și zeci de elevi.

După vernisaj și vizitarea exponatelor, copiii purtând costume dintre cele mai sugestive au format un adevărat alai, și au parcurs străzile din centrul orașului Tășnad, fiind admirați de trecători.

Participanții întorși în sălile muzeului au realizat momente frumoase de socializare în fața desenelor din expoziție, devenind chiar ”critici de artă” cu mult simț al umorului.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 30, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to Halloween-ul sărbătorit la Tășnad. Expoziție realizată de elevii Școlii Gimnaziale Tășnad

  1. A provoca groaza teama, frica, scârbă! Chipuri mânjite cu sânge! Desene reprezantand violenta. Scene din iad!
    Asa ceva numai la scoala/ gradinita nu e de folos. Nu ma dumiresc la ce ajută: sa ne cunoastem mai bine țara, traditiile? Sa invatam respectul, bunul simt, dragostea fata de parinti si comunitate?
    Imaginatia copiilor este foarte larga: sa-i lasam sa deseneze ceva frumos că subiecte violente gasesc ei destule in desene animate la tv. Educatia sanatoasa nu se face cu activitati violente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *