Tinerii din județul Satu Mare, invitați să îmbrățișeze cariere de ofițeri și subofițeri, prin școlile MAI 

Vineri, 16 noiembrie 2018, la sediul Primăriei Orașului Negrești Oaș s-a desfășurat ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Au fost prezenți primarii și șefii de post din Negrești-Oaș, Batarci, Bixad, Călinești-Oaș, Cămârzana, Certeze, Gherța Mică, Racșa, Tarna Mare, Târșolț, Turț, Vama, subprefectul Tamás Altfatter, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, inspector șef Sorin Stan, șeful Inspectoratului de Jandarmi Satu Mare, colonel Ovidiu Popa, șeful ISU ”Someș” Satu Mare, colonel Nicolae Dima, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, președintele Autorității teritoriale de Ordine Publică Satu Mare, Veron Andrei, care a condus ședința.

Ordinea de zi a cuprins următoarele probleme puse în discuție: Dezbatere privind modul în care se implică primăriile în asigurarea climatului de siguranță al cetățenilor; Stadiul obținerii Avizului I.S.U. de înființare a Serviciului voluntar pentru situații de urgență pe raza UAT-ului, conform Ordinului M.A.I. 96/2016; Modul în care se realizează păstrarea drumurilor publice curate la intersecția acestora cu drumurile agricole; Modul în care se realizează pregătirile pentru manifestările cultural-artistice care au loc în aer liber și dacă se consideră necesară prezența Jandarmeriei la pregătiri și în timpul manifestărilor respective.

La nivelul județului Satu Mare, la fel ca și în alte județe, datorită ieșirii la pensie a unor cadre din cadrul M.A.I., treptat în comune posturile de poliție au rămas deficitare în ceea ce privește asigurarea cu cadre a schemei existente, problemă ridicată de majoritatea celor prezenți. Ca urmare cele trei instituții I.P.J., I.J.J., I.S.U., împreună cu cadrele din subordine și alți factori sunt într-o acțiune de recrutare a tinerilor din județul Satu Mare, care doresc să se pregătească și să lucreze în domeniu.

Majoritatea vorbitorilor au subliniat necesitatea reabilitării și renovării sediilor de poliție care nu mai oferă condiții bune de lucru, aspect pentru care nu s-a făcut investiții în ultima perioadă. Șeful IPJ Satu Mare, Sorin Daniel Stan a spus că sunt pe rol trei proiect dintre care unul prevede reabilitarea și renovarea sediilor de poliție în comune.

În Unitățile Administrativ Teritoriale, conform legii se va înființa Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, care presupune dotări, inclusiv cu autospeciale, precum și angajați retribuiți, nu numai voluntari. Aceasta necesită asigurarea fondurilor pentru organizare și funcționare. Însă, se întâmpină greutăți privind organizarea și amenajarea acestor servicii, pentru care nu au fost prevăzute fonduri pe plan local.

Șeful ISU ”Someș” Satu Mare, colonel Nicolae Dima a spus că este necesară respectarea legii pentru buna funcționare a Serviciului Voluntar de Situații de Urgență, pentru ca în anul 2019 acestea să primească Avizele de funcționare. Niciun serviciu voluntar din județ nu are Aviz de funcționare, chiar dacă sunt numeroase astfel de servicii deja constituite.

S-a apreciat că este utilă colaborarea conducerii administrative locale cu I.J.J. la principalele evenimente.

Subprefectul Tamás Altfatter a făcut referire la necesitatea unei mai bune gospodăriri a drumurilor forestiere și și-a exprimat disponibilitatea pentru rezolvarea marcajelor de pe drumurile județene din zona Oașului, împreună cu Comisia Județeană de resort.

În încheiere Tamás Altfatter a apreciat că ședința de la Negrești Oaș a fost una de lucru, în care s-au ridicat numeroase probleme reale, constituindu-se și într-un schimb de experiență între primarii și șefii de post din zonă.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 16, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.