O zi de sărbătoare și multă emoție la Tășnad. Liceul Tehnologic, la 60 de ani de existență

Sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 11.00, în sala de spectacole ”Unirea” s-a desfășurat spectacolul omagial dedicat marcării celei de-a 60-a aniversări a liceului. Într-o sală arhiplină și-au dat întâlnire foști și actuali elevi, profesori, membri din conducerea liceului, membri ai Consiliului Local Tășnad.

Au fost prezenți: deputatul Erdei István, primarul Tășnadului, Grieb Csaba Francisc, viceprimarul Kiskasza Barna Balázs, inspectorul școlar pentru activități extrașcolare Nicu Miclăuș, prof. universitar dr. Ioan Ardelean, dr. Dan Doru Micu.

Spectacolul a început cu intonarea Imnului de stat al României, urmat de discursul directorului liceului, prof. Ruff Zsófia care a prezentat un scurt istoric al liceului, ocazie cu care a subliniat faptul că pe parcursul celor 60 de ani de existență, Liceul Tehnologic Tășnad, indiferent de denumire a fost și rămâne un liceu cu renume, ”recunoscut pentru rezultatele pe care elevii noștri, profesorii noștri le-au obținut. Nu îmi doresc nimic altceva decât să promovăm aceste valori și să credem împreună în viitorul școlii noastre, căci rostul școlii de a te ridica undeva de unde să-ți fie rușine să mai cobori. Noi nu trebuie să uităm că elevii de azi reprezintă societatea de mâine”, a spus prof. Ruff Zsófia.

Primarul Grieb Csaba Francisc, unul dintre foștii absolvenți de succes ai liceului, promoția 1986, a spus că ”m-am format în sânul comunității tășnădene. Aici am urmat grădinița, școala primară, gimnazială, liceul în localitatea natală, părinții considerând că un elev sârguincios se poate realiza chiar dacă urmează școlile micului orășel natal”. Și-a amintit cu drag și nostalgie de profesorii din liceu, cărora le datorează pregătirea sa în domeniul tehnic, dar și faptul că i-a insuflat iubirea pentru orașul natal. ”Întrebat fiind de ce am ales să mă întorc în orașul natal, răspunsul meu este cât se poate de simplu, clar și onest: pentru că iubesc orașul Tășnad! Sunt mândru că sunt absolvent al liceului tășnădean”.

Au mai vorbit viceprimarul Kiskasza Balázs, și el fost absolvent, inspectorul Nicu Miclăuș, deputatul Erdei István, prof. dr. Dan Doru Micu, și prof. universitar dr. Ioan Ardelean.

Directorul liceului, prof. Ruff Zsófia și primarul Grieb Csaba au înmânat diplome de onoare unor foști directori și celor foștilor profesori cu vechime de peste 30 de ani în liceu: Dinu Andrișca, Viorel Rus, Eugen Lateș.

În același context, a fost lansată și monografia liceului, care reprezintă un omagiu ”celor care au trecut prin acest liceu, și datorită cărora astăzi se aniversează 60 de ani de existență”.

Elevii liceului și Ansamblul folcloric ”Vatra” de la Școala Gimnazială Santău au prezentat un frumos program artistic sub îndrumarea instructorului Nicolae Durău.

Participanții la eveniment s-au deplasat la liceu, vizitând clădirea și expoziția amenajată în hol și coridoare. În același timp, a avut loc o întâlnire emoționantă, de 45 de ani, de la absolvirea liceului.

La 1 septembrie 2018 s-au împlinit 60 de ani de la înființarea Liceului Tehnologic din Tășnad. Primul director al liceului a fost Ioan Ciubotaru, director adjunct, Anton Medvei. La înființare s-a pornit cu două clase, secția română și maghiară, la cursuri de zi și trei clase la învățământul seral, pentru a asigura școlarizarea elevilor din oraș și a celor proveniți din comunele și satele din zonă. La înființarea liceului au fost transferați la Tășnad 15 profesori calificați.

La început unitatea de învățământ a funcționat cu clasele I-XI. La început școala avea șase săli de clasă în localul de pe strada Nicolae Bălcescu nr/27. În anul 1959 s-a construit o adăugire de încă șase săli. La începutul anului școlar 1962-1963 ciclurile primar și gimnazial s-au desprins de liceu și s-au format două unități de învățământ separat.

Foto: arhiva actualitateasm.ro, absolvenții promoției 2018 

Din anul școlar 1972-1973, până în prezent, liceul funcționează într-o clădire nouă cu 12 săli de clasă, 3 laboratoare, 2 cabinete de informatică, bibliotecă, birouri și alte spații. Pentru elevii interni s-a construit în 1970 un internat cu 208 locuri și o cantină. La începutul anului școlar 1984-1985 internatul s-a desființat. Spațiile sunt folosite pentru procesul de învățământ gimnazial profesional și liceal.

În anul 2004 s-a dat în folosință o modernă sală de sport. Liceul mai dispune de un teren de handbal, un teren de tenis de câmp și unul de baschet.

Festivitatea de absolvire 2018

În timp școala a purtat diferite denumiri: Școală Medie, până în anul școlar 1966-1967, Liceul de Cultură Generală, până în anul școlar 1974-75, Liceul Real-Umanist, 1975-1976, Liceul Industrial Tășnad, 1976-1989.

Începând cu anul școlar 1976 Liceul din Tășnad are profil mecanic, prelucrarea lemnului și construcții. După 1989 liceul poartă denumirea de Liceul Teoretic. În toamna anului 1992 s-a adoptat denumirea de Grupul Școlar Industrial.

Din anul școlar 2003-2004 școala profesională devine școala de arte și meserii. În anul 1998-2001 se adaugă două clase de învățământ postliceal, cu specializarea contabilitate-servicii.

Elevii talentați au scos revista ”Azur”, în anul 1969. Revista și-a încetat activitatea în anul 1978. După Revoluție, revista reapare din nou, fiind considerată una din cele mai bune reviste școlare. Alături de ”Azur” apare ”Caiete matematice Tășnădene”.

În prezent, liceul are în total 17 clase în care învață 370 de elevi.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 24, 2018. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

2 Responses to O zi de sărbătoare și multă emoție la Tășnad. Liceul Tehnologic, la 60 de ani de existență

  1. Felicitari tasnadeni!Vivat Academia ,Vivat Azur.LA Multi Ani ,tuturor!

  2. …lICEUL TEHOLOGIC TASNAD,…LA CEAS ANIVERSAR…CITITI ARTICOLUL!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.