Proiectul ”Dans – distracție – educație”, continuă în rândul elevilor de gimnaziu sătmăreni

În cadrul proiectului ”Dans – distracție – educație” inițiat de către Loga Dance School Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și Centrul Antidrog Satu Mare, sâmbătă, 24 noiembrie a.c. s-a organizat un eveniment destinat elevilor de gimnaziu, invitați fiind atât polițiștii sătmăreni din structura prevenire, cât și specialiști prevenire ai Centrului Antidrog Satu Mare.

Cei 150 de elevi din școlile gimnaziale din județ, participanți, au dansat, au ascultat muzică și s-au distrat într-un cadru organizat, sub coordonarea lui Loga Lorant, manager Loga Dance School, dar au fost și informați de către specialiștii din cadrul celor două instituții cu privire la pericolele navigării în mediul online și efectele consumului de substanțe interzise.

”Fii inteligent pe internet!” a fost mesajul transmis de către reprezentanta Poliției Române, inspector principal de poliție Chiorean Liviana, pornindu-se de la ideea că Internetul ca parte din viața ta de zi cu zi, fie că socializezi cu prietenii, faci temele pentru acasă, asculți muzică sau urmărești vloggerul preferat, presupune responsabilitate și mare atenție.

Ceea ce publici online sau ceea ce publică alții pe Internet despre tine contribuie la reputația ta, pentru tot restul vieții. Cu toții încercăm să ne construim o imagine pozitivă, de aceea înainte să postăm este bine să știm că nimic din ce va fi publicat pe Internet nu va mai putea fi șters.

Filmul tematic ” Tu cum procedezi?” prezentat elevilor participanți a adus în prim plan povestea unei fetițe Becky, care ar fi putut deveni povestea oricărei adolescente, reliefând foarte bine problemele care pot apărea în momentul în care utilizezi rețelele de socializare fără a folosi setările de confidențialitate.

Păstrarea datelor personale în siguranță, dar și gestionarea corectă a relațiilor online au fost aspecte abordate prin intermediul filmului tematic, oferind și modalități concrete, la îndemâna oricui, de a asigura protecția ta în mediul online.

Despre dependență în general, cu accent pe dependența la fumat, alcool și alte droguri le-a vorbit celor prezenți specialistul pe prevenire din cadrul Centrului Antidrog Satu Mare, Boca Ștefania.

Informațiile axate pe prevenirea consumului de substanțe interzise au fost succint prezentate prin intermediul unui film, care reda în mod sugestiv ”suferința unui creier uman” supus la consumul de tutun. Reacțiile elevilor au fost pe măsură, alternativele oferite de viața de zi cu zi la asemenea comportamente nocive pentru sănătatea și dezvoltarea personalității fiind identificate împreună cu participanții.

”Avem alternative de a petrece timpul liber într-un mod plăcut și util!”, a fost mesajul transmis la final, de către reprezentanții celor trei instituții implicate în derularea unui program ce vine în sprijinul tinerilor adolescenți, menit a–i feri de tentațiile ce apar la fiecare pas și a-i informa în domeniul prevenirii delincvenței juvenile.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 26, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.