Vernisajul expoziției sculptorului Vasile Vari, la Galeria de Arte Plastice a Consiliului Județean Satu Mare

Joi, 10 ianuarie, de la ora 17:00, a avut loc vernisajul expoziției de sculptură a sculptorului Vasile Vari, la Galeria de Arte Plastice a Consiliului Județean Satu Mare, prima in acest an, sub patronajul Consiliului Județean Satu Mare, Primăriei Satu Mare și Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare.

Cei prezenți au putut să admire expoziția de sculptură în lemn a sculptorului Vari Vasile, membru din 2017 al Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare. Evenimentul a fost moderat de Monica Keresztesi și s-a desfășurat în prezența viceprimarului municipiului Satu Mare, Doina Feher.

În cuvântul de deschidere, viceprimarul Doina Feher a apreciat la cel mai înalt nivel piesele sculptate cu o mare acuratețe și finețe, cu o vastă tematică. În creația sa, Vasile Vari este atent la cele mai mici detalii, pentru aceasta fiind felicitat cu căldură.

Monica Keresztesi a prezentat biografia artistului. Vasile Vari s-a născut la 25 octombrie 1979 în comuna Halmeu. În anul 1998 a absolvit Grupul Școlar Construcții de Mașini ”Unio”. A învățat sculptura cu sculptorul Foriș Iosif. Temele sale preferate sunt mitologia vikingă, spaniolă, mayașă, zodiacul, precum și natura.

Președintele Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, Gergely Csaba a subliniat faptul că este prima expoziție din acest an, motiv pentru care a urat tuturor un an mai bun și sănătate. A spus că expoziția este de familie, deoarece fiica lui Vasile execută desenele pe care tatăl le transpune apoi în lemn cu multă artă. Sculpturile în relief au ca teme natura, muzica, floarea-soarelui, animalele. Vasile Vari este un adevărat artist al orașului. Lucrările lui sunt executate cu multă finețe.

Din sală a luat cuvântul sculptorul Koter Vasile, care l-a lăudat pe artist, pentru creația sa migăloasă, plină de finețe, cu compoziții bine alese. A luat cuvântul și Elisabeta Talpoș, care a apreciat lucrările lui Vari Vasile, ca fiind realizate cu o largă viziune, artistul dă dovadă de multă atenție și se perfecționează continuu.

Programul cultural a fost asigurat de elevii talentați: Barla Beata, Lița David, Palcău Lucian, Sorian Alexandru, Șipoș Anita, Țura Alexandra, de la Palatul Copiilor Satu Mare, pregătiți de profesoara Moga Mariana. Expoziția este deschisă între 10 ianuarie și 6 februarie 2019.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 10, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.